Data publicării:

Scandal la Constanța cu privire la parcări. Chițac a aruncat eșecul doar în curtea PSD

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres

Joi, la Constanța, în ședința Consiliului Local, a fost un haos total la votul legat de modificarea regulamentului parcărilor.

Bătaie de joc la adresa constănțenilor, în contextul în care, după două ore de dezbateri, Consiliul Local Constanța nu s-a înțeles cu privire la proiectul de modificare a regulamentului parcărilor. Prin urmare, propunerea de eliminare a plății parcării pe timp de noapte va fi repusă vineri într-o nouă ședință de Consiliu Local. Aflat în concediu, primarul Vergil Chițac a aruncat eșecul doar în curtea PSD.

„Ce vă voi descrie mai jos nu sunt desene animate, deși mi-aș fi dorit”, a scris Vergil Chițac, joi seară, într-o postare pe Facebook. „Astăzi, consilierii locali PSD au respins propunerea de eliminare a plății parcării pe timp de noapte în Constanța și Mamaia.

Lucrurile au stat în felul următor: 

1) Am propus CL eliminarea obligativității plății parcării în Constanța și Mamaia, între orele 22:00 și 08:00, până la 15 septembrie;
2) Printr-un amendament, consilierii PNL au dorit prelungirea termenului până la 31 decembrie, iar propunerea a fost votată;
3) La rândul lor, consilierii PSD au făcut un alt amendament, prin care doreau modificarea orelor de la 22:00-08:00 la 20:00-08:00, cu efecte tot până la 31 decembrie. USR a votat această propunere (!?);
4) În cele din urmă, în urma consultărilor, a rămas în picioare propunerea PSD, care a fost supusă votului, dar...
5) Surpriză! La votul final al amendamentului, consilierii PSD nu și-au mai votat propria propunere (!!!), iar totul a picat.

Astăzi, consilierii locali PSD au sfidat și logica, și bunul-simț. Au sfidat Constanța și v-au sfidat pe dumneavoastră. Au venit deciși să îngroape o inițiativă, nimic mai mult, nimic în folosul comunității. Așa înțeleg domniile lor că se face administrație”, a precizat primarul Constanței.

De asemenea, Vergil Chițac a anunțat că vineri repune pe ordinea de zi a ședinței CL propunerea de eliminare a plății parcării în Constanța și Mamaia pe timp de noapte.

Pentru proiect, au votat consilierii USR și consilierii PNL Teo Popa și Daniel-Gigi Tatu. Împotrivă au votat consilierii PSD și ceilalți consilieri PNL.

Vezi și: Constănțenii, enervați după pozele cu flori publicate de Primăria Constanța: Și gropile? Mizerie, lucrări neterminate, străzi neasfaltate. Florile n-au nicio valoare

Citește și...

„Cel mai slab sezon turistic, e goală staţiunea". Prof Ispas: Vă plăceau carele alegorice ale lui Mazăre?/ Robin Simion: Rezultatul a 30 ani de bătaie de joc

Gabriel Liviu Ispas, profesor universitar, arată ce lipseşte turismului românesc, în contextul „corului de bocitoare care plânge azi soarta turismului". 

„Corul bocitoarelor, mai mult sau mai puțin profesioniste, plânge azi soarta turismului românesc! Dar nimeni nu se uită la turistul român. Aceiași îmbuibați, picoli în vremea privatizării, azi mari patroni, ne explică, perfect agramat, că problema e la cei care vor să își gătească în hoteluri!

E ușor a spune că turistul e cel necivilizat! Nu prețurile nesimțite, nu lipsa calității, nu puterea de cumpărare! Ce oferi tu, hotelier român pentru 100 euro/noapte? Cine a fost între cei care au dezvoltat apart-hotelurile? Nu domnia ta, sprijinit fiind de toate regimurile politice? Vă plăceau carele alegorice ale lui Mazăre, dar nu vă uitați la transformarea statiunii Mamaia într-un cartier de blocuri!

În pandemie, bani la horeca…săracii, cât au suferit! Minciună, au suferit și suferă angajații…dar cine să înțeleagă politicile economice?

Sudul litoralului a fost distrus de privatizările imbecile! După 20 de ani, sudul revine!

Mamaia-Năvodari se sufocă în propriul miros pestilențial! E doar imaginea sfârșitului unei epoci!

În timp ce avem un minister al turismului (care turism?), în Lefkada te întâmpină un banner sugestiv: bine ați venit, frați români!

Se mai poate face ceva? DA, dar primul pas e să fie scoși proștii din funcțiile publice! Vai, ce-am zis!", a scris prof. Ispas pe Facebook. Continuarea, AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel