"Fază interesantă joia trecută în pregătirea unei emisiuni la B1tv la care eram invitat: ajung cu o oră mai devreme decât se așteptau producătorii (vina îmi aparține, dar a fost și o mică motivație obiectivă a neînțelegerii, întrucât veneam după o întâlnire prelungită și un curs de insolvență ținut masteranzilor la facultate).
Acolo, galben la față, domnul Florin Cîțu, senator român. Îl salut în mod politicos, după care omul declară celor de la tv că, date fiind divergențele cu mine (nu știam că am divergențe cu actualul aliat al BNR, fost țap ispășitor al "atacului pe leu" din octombrie 2008, utilizat de Manole pentru a demola eficient economia și clasa de mijloc), ori plec eu, ori pleacă el de la emisiune. Curaj și încredere în forțele proprii cât cuprinde.
Sunt obișnuit cu lașitatea bancherilor, care refuză constant să participe la evenimente publice unde sunt și eu, de teamă să nu îi confrunt și să îi oblig să se privească în oglindă. Dar de la un senator nu mă așteptam la asemenea lipsă de curaj și auto-respect.
Ca să nu agravez riscul ca domnul senator să le strice ălora emisiunea, l-am lăsat pe om în plata Domnului", a relatat avocatul.
Marți, zi importantă în Comisia Economică a Senatului
Marți se va repune în discuție proiectul legii de plafonare a dobânzilor anuale efective (DAE).
"Aflu, însă, că foarte curajosul domn senator o să repună, mâine, în discuție, proiectul legii de plafonare a DAE în cazul creditelor acordate populației, proiect trecut deja de comisiile reunite de buget-finanțe și economică.
Voi fi acolo mâine, la fața locului, invitat oficial fiind de inițiatorul legii, domnul senator Zamfir. Oare se va ridica și va pleca dl Cîțu și de la ședința pe care ar trebui să o prezideze? Sau va impune, neregulamentar, discuția legii fără public?
[citeste si]
Memento pentru banksteri: atât senatorii majoritari, cât și actualul ministru al Finanțelor, susțin legea. Ca experții europeni, de altfel", a povestit Gheorghe Piperea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”