"Ceea ce aţi văzut în presă ţine tot de continuarea unei strategii electorale pe care colegii pot să o aprecieze dacă a funcţionat sau nu, ţine de tipul de eleganţă de acceptare a unui rezultat. În realitate, şi au răspuns şi colegii mei, sistemul de vot folosit e unul care nu permite niciun fel de interferenţă pe votul colegilor, diferenţa a fost una fără niciun fel de dubiu sau îndoială, restul trebuie privit strict din perspectiva aceasta a capacităţii şi modalităţii de a accepta rezultatul unui scrutin şi decizia colegilor în mod democratic", a declarat Barna la o conferinţă de presă.
Există dictatură în USR?
Barna a spus că are o relaţie colegială cu Cosette Chichirău.
"Nu există dictatură în USR. În realitate, faptul că colegii mei care au alte păreri despre direcţia partidului, colega mea, doamna Chichirău poate să se exprime fără nicio problemă în modalităţile pe care dumneavoastră le transmiteţi (...) nu face decât să confirme că USR e un partid deschis, în care libertatea de expresie e respectată", a menţionat Barna.
El a adăugat că s-au strâns circa 170.000 - 175.000 de semnături pentru candidatura sa la prezidenţiale din partea Alianţei USR PLUS şi că în 3-4 zile se aşteaptă să depăşească de pragul de 200.000 necesar. Dan Barna a fost ales preşedinte al partidului Uniunea Salvaţi România (USR) pentru un nou mandat, în cadrul scrutinului intern, desfăşurat online în perioada 1-5 septembrie, votând 9.314 membri, în urma căruia el a obţinut 6.097 din voturi (65,75%).
Potrivit unui comunicat de presă al USR, Cosette Chichirău şi Alexandru Surcel, contracandidaţii lui Dan Barna, au obţinut 2.907 (31,35%), respectiv 269 (2,90%) dintre voturilor membrilor USR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații