Data publicării:
Scandal în Senat pe marginea legii care interzice fumatul în spații publice
Propunerea legislativă prin care se interzice total fumatul în spaţiile publice, a fost adoptată, miercuri, de plenul Senatului, legea urmând să ajungă la Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Dezbaterea nu a fost lipsită și de contre între senatori.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost votată de senatori cu 86 de voturi "pentru", 8 abţineri şi 30 de voturi împotrivă.
Senatoarea PC Cristiana Anghel, care s-a opus acestei legi, a ţinut să le transmită un mesaj colegilor săi care au votat pentru interzicerea fumatului în spaţiile publice.
"Am şi eu o întrebare, pentru dragii mei colegii care au votat mizeria asta de lege, pentru că nu poate să fie altceva. Ce se vor face dacă eu aduc o iniţiativă legislativă prin care interzic comercializarea băuturii? Nu consumul, comercializarea? Ce se fac dragii mei colegi dacă eu, din cauza ţigării, fac stare de sevraj şi de fiecare dată când e vot în plen, ora aia de vot final, şi trebuie să mă duc să fumez?", a spus Anghel.
"Nu ar fi o idee rea", i-a răspuns preşedintele de şedinţă, Cristian Dumitrescu (PSD), în aplauzele sălii.
Citește și: Ciprian Marica, o atacă pe senatoarea Cristiana Anghel. Tu ce părere ai despre fumat? Dezbatere DCNews
Propunerea legislativă pentru interzicerea fumatului în soaţiile publice a mai fost pe ordinea de zi a plenului Senatului pe 18 februarie, când, la propunerea senatorului Dumitru Pelican, liderul grupului senatorilor liberal-conservatori, actul normativ a fost retrimis la Comisia pentru sănătate pentru a fi modificat, în sensul reglementării posibilităţii ca în instituţiile publice să poată fi amenajate totuşi, nişte spaţii speciale pentru fumat.
"Dacă stai zece ore în această instituţie, sunt zile când am stat şi 12, sunt zile în care am stat foarte puţin, unde să fumez? Chiar nu pot să am un loc amenajat într-o instituţie publică, unui mic, să fumez o ţigară, pentru că (...), atunci când devii dependent de tutun, e tot un fel de drog. Nu poţi să omori un om cu această lege. Lasă-i un locşor, acolo, de fumat!", argumenta conservatorul, care e fumător.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News