Scandal în Parlament. Deputaţii se ceartă pe reluarea votului pe Legea pensiilor
Deputaţii au luat o pauză de consultări, după ce preşedintele Camerei a supus la vot sistarea discuţiilor pe tema reluării votului la Legea pensiilor, iar mai mulţi deputaţi ai opoziţiei s-au dus la prezidiu spunându-i răspicat Robertei Anastase "Nu este Parlamentul dumneavoastră!".
După o serie de discursuri susţinute de la tribună, în care parlamentarii opoziţiei i-au adus o serie de acuzaţii preşedintelui Camerei Deputaţilor, şi au existat şi o serie de schimburi de replici între putere şi opoziţie, Anastase a supus la vot sistarea discuţiilor pe tema reluării votului la Legea pensiilor. În timp ce parlamentarii opoziţiei protestau în sală, Anastase a anunţat că 127 de deputaţi s-au pronunţat, prin vot electronic, pentru sistarea discuţiilor, astfel că plenul a decis oprirea acestei dezbateri.
Mai mulţi deputaţi ai opoziţiei s-au dus la prezidiu, certându-se cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, unii dintre aceştia spunându-i pe ton ridicat: "Nu este Parlamentul dumneavoastră!".
La un moment dat, Anastase a cerut chiar intervenţia chestorilor pentru calmarea unuia dintre deputaţii opoziţiei. În cele din urmă, liderul grupului PSD, Mircea Duşa, a cerut, de la tribună, o pauză de consultări, acordată de către preşedintele Camerei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News