Preşedintele 'nu ştia şi nu a avut vreo reacţie după' când a aflat, a insistat Larry Kudlow la canalul Fox News, în timp ce informaţii contradictorii circulaseră pe acest subiect în cursul săptămânii. În faţa jurnalistului care evoca informaţii de presă relatând despre un preşedinte 'livid', Larry Kudlow a declarat că acesta 'nu ştia. O spun fără echivoc. El a aflat mult mai târziu'. Meng Wanzhou, 46 de ani, a fost arestată la Vancouver, în Canada, la cererea justiţiei americane.
Suspectată de minciună
Ea este suspectată că ar fi minţit mai multe bănci cu privire la o filială a Huawei cu scopul de a putea accede la piaţa iraniană între 2009 şi 2014, încălcând sancţiuni americane. Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton, declarase iniţial la postul de radio NPR că administraţia americană fusese avertizată despre această arestare, survenită în aceeaşi zi în care preşedintele Donald Trump lua masa împreună cu omologul său chinez Xi Jinping. Dar un purtător de cuvânt al lui John Bolton a contrazis ulterior această afirmaţie, potrivit canalului CBS.
Indignare în China
Anunţul privind arestarea dnei Meng a provocat indignarea autorităţilor chineze, care cer repunerea sa în libertate. Acest caz ar putea complica negocierile comerciale între Washington şi Beijing în timp ce întâlnirea de la 1 decembrie la Buenos Aires, în marja summitului G20, între preşedinţii american şi chinez se încheiase prin anunţarea unui armistiţiu în războiul comercial sino-american. Vineri, Donald Trump a asigurat că discuţiile comerciale cu China 'se desfăşoară foarte bine'. Iar Larry Kudlow a spus că 'se îndoieşte' că acest caz va avea un impact asupra negocierilor comerciale, în cursul unui interviu acordat CNBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc