Data publicării:

Scandal BNR - Guvern. Lucian Isar: Atunci a început ROBOR să crească!

Autor: Bogdan Cotigă | Categorie: Economie
WhatsApp

Economistul Lucian Isar a declarat, pentru DC News, că unul dintre rolurile indicelui ROBOR este acela de a oferi un instrument de presiune a actualei conduceri BNR asupra politicienilor în sensul obținerii susținerii acestora pentru un nou mandat în consiliul de administrație al instituției. 

Isar spune că BNR stabilește nivelul ROBOR și în perspectiva următoarelor alegeri pentru consiliul de administrație din 2019. "ROBOR-ul în România este un indice manipulat, administrat de către Banca Națională în sensul în care dimensiunea de jucător a BNR, comparativ cu celelalte bănci care contribuie la acest indice, este foarte mare. Prin urmare, Banca Națională poate modifica mâine ROBORUL la 2 sau la 4 fară prea multe explicații. Așadar, ROBOR-ul a fost folosit mai mult ca o formă de negociere politică în perioada premergătoare alegerilor pentru consiliul de administrație al BNR. S-au învățat cei din consiliu că politicienii sunt foarte atenți la problemele cetățenilor, iar pe această linie monetară, problemele pot veni din deprecierea cursului și din creșterea ROBOR-ului pentru cei cu credite în lei”, a spus Lucian Isar pentru DC News.

Când a început să crească ROBOR-ul

Economistul susține că momentul decisiv care a dat startul creșterii rapide a ROBOR-ului a fost o întâlnire la care Mugur Isărescu a refuzat să participe. "Începând cu septembrie 2017, după ce guvernatorul BNR a fost chemat de senatorul Daniel Zamfir în Comisia Economică, ROBOR-ul a început să crească în ritm alert, adică de cinci ori. Deși dobânda de intervenție a crescut cu doar 1%... a fost un element de presiune. Adică dacă mai îmi dai încă un mandat la BNR, cobor ROBOR-ul... iar alegerile sunt în acest an. Normal că au început să strige toți cei care sunt în programul prima casă și toate companiile care au împrumuturi în lei", a spus Isar pentru DC News.   

VEZI ȘI: 

Scandal Isărescu - Teodorovici. Ilie Șerbănescu: Băncile fac ceva despre care nu vorbește nimeni

ROBOR, declaraţii Isărescu. Elena Cristian: Nicăieri nu s-a mai întâmplat aşa ceva

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel