Data publicării:
Scandal. Alina Gorghiu, suspectă de plagiat
Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, este suspectată de plagit într-un volum coordonat de către aceasta. Volumul „Medierea – oxigen pentru o societate modernă", apărută în 2013, la Editura Universul Juridic, în Colecţia Business, conţine mai multe paragrafe preluate prin metoda „copy-paste", fără a fi indicate sursele, potrivit 7est.ro .
Dintr-un total de 312 pagini ale volumului „Medierea – oxigen pentru o societate modernă", cel puţin în 20 de pagini sunt paragrafe plagiate, multe dintre acestea fiind preluate după modelul „copy-paste", din alte lucrări. Astfel, 396 de rânduri din carte sunt copiate cuvânt cu cuvânt. Cele mai multe şi cele mai mari paragrafe plagiate sunt din articolul „Medierea – un pas decisiv şi ireversibil pentru reinstaurarea dialogului social ca fundament al dezvoltării durabile", scris de avocatul Nicu Vasile în numărul 3 din 2010 al Revistei Naţionale de Drept, o publicaţie apărută la Bacău.
Alte paragrafe sunt preluate cuvânt cu cuvânt din mai multe articole publicate pe site-ul medierea.ro, unele dintre ele citate în lucrare, altele nemenţionate în bibliografie.
Citește și: Alina Gorghiu, scandal de plagiat. Prima sa reacție
Un alt autor plagiat este profesorul Virgil Nicula, de la Universitatea „Lucian Blaga", din Sibiu. Astfel, un paragraf din suportul său de curs „Tehnica negocierilor", din anul 2008, a fost preluat după metoda „copy-paste" în cartea coordonată de Alina Gorghiu. O altă sursă din care s-au luat cu „copy-paste" pagini întregi este ghidul realizat în cadrul proiectului de cooperare între ABVV (FGTB) şi CNSRL – Frăţia - 2006-2007, apărut cu şase ani înainte de cartea pe care şi-a pus numele liderul PNL.
Alături de Gorghiu, trecută pe copertă drept coordonator, la autori sunt trecute alte cinci nume. Ion Dedu, unul dintre aceşti autori, spune că partea sa nu este plagiată deoarece a fost scrisă pe partea de procedură, ce-i aparţine, şi că de un eventual plagiat poate vorbi Alina Gorghiu. „Partea din carte scrisă de mine este pe partea de procedură, deci nu poate fi plagiată. Procedura de mediere am scris-o în baza propriilor mele materiale. Despre restul cărţii poate să răspundă Alina Gorghiu deoarece ea a pus la punct lucrarea", a declarat Ion Dedu. De aceeaşi părere este şi Nicolae Stănescu: „Vă asigur că partea mea nu este plagiată. Despre restul cărţii, vorbiţi cu coordonatorul, doamna Gorghiu."
Un alt coautor, Mihai Munteanu recunoaşte că a preluat din două surse care „au scăpat din bibliografie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News