Scad ratele la credite! Legea PSD de protecție financiară a românilor împotriva abuzurilor intră de azi în vigoare
De luni, 11 noiembrie, scad ratele maxime pentru creditele de consum, dar și o serie de schimbări care vizează creditele ipotecare.
De luni, 11 noiembrie, scad ratele maxime pentru creditele de consum, dar și o serie de schimbări care vizează creditele ipotecare. Măsurile sunt prevăzute în legea inițiată de senatorul PSD Daniel Zamfir și sunt destinate să protejeze cetățenii împotriva practicilor abuzive atunci când accesează credite de la Instituțiile Financiare Nebancare (IFN), reconfirmând angajamentul social-democraților pentru bunăstarea românilor.
Începând de luni, 11 noiembrie, își face efectul legea privind plafonarea dobânzilor la creditele IFN, propusă și votată de PSD, care vine cu măsuri ferme menite să-i protejeze pe români în fața abuzurilor și să le asigure condiții de împrumut echitabile și sustenabile.
Noile condiții: suma rambursabilă, maximum dublul creditului
Potrivit noii legi, suma totală rambursată de cei care iau un credit nu va mai putea depăși dublul sumei împrumutate. Până acum, existau IFN-uri care practicau dobânzi și de peste 1000%, care presupuneau returnarea unor sume de zeci de ori mai mare decât valoarea creditului.
Noul cadru legislativ se aplică pentru împrumuturile de consum de până în 25.000 de lei, dar are prevederi care vizează și creditele de alt tip, cum ar fi cele ipotecare.
Care sunt efectele concrete ale legii
Nicio dobândă penalizatoare sau altă clauză contractuală nu poate obliga beneficiarul creditului să plătească mai mult decât dublul sumei încasate. Această lege se va aplica inclusiv pentru creditele care sunt în derulare, iar cei care au luat credite de la astfel de instituții financiare și au clauze și dobânzi abuzive, vor scăpa de ele.
În cazul celor de maximum 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 1% pe zi, la cele de 5.000-10.000 nu poate depăși 0,8% pe zi, iar la cele de 10.000-25.000 lei, maximum 0,6% pe zi.
Dobânzi plafonate și pentru creditele ipotecare bancare
Legea are impact și asupra creditelor bancare. Pentru creditele ipotecare pentru investiții imobiliare, dobânda anuală efectivă (DAE) nu poate depăși cu mai mult de 8% dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR, iar în cazul creditelor de consum, DAE nu poate depăși cu mai mult de 27% dobânda la facilitatea de creditare practicată de BNR.
Protejarea banilor românilor, o prioritate pentru PSD
Această măsură legislativă reprezintă un nou exemplu concret că protejarea banilor românilor este o prioritate pentru PSD. Efectele măsurilor implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, concretizate în creșterea veniturilor salariale și a pensiilor, reducerea inflației și măsurile-cheie de plafonare a prețurilor la alimentele de bază și la energie se simt deja în buzunarele tuturor familiilor.
În plus, creșterea economiei și declinul constant al ratei inflației au determinat Bănca Naţională a României (BNR) să ia decizia reducerii dobânzii de politică monetară, concretizată în ieftinirea creditelor pentru populație. Astfel, românii au avut la dispoziție mai mulți bani nu doar pentru un trai mai bun, ci și pentru achiziția de bunuri prin intermediul creditelor bancare.
Partidul Social Democrat - PSD, CMF 31240010
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News