Satul „insulă lingvistică“ din România care concurează pentru titlul de „Cel mai frumos sat din lume“
O localitate din România a intrat în cursă pentru a câștiga titlul de „Cel mai frumos sat din lume“.
Cinci localități din România participă la competiția mondială pentru „Cel mai frumos sat din lume“, care se desfășoară sub egida Organizației Mondiale a Turismului, conform Actual Mehedinți.
Printre ele, este și localitatea Eibenthal, din județul Mehedinți. În urma evaluării la nivel național, România participă cu cinci propuneri: Polovragi, din Gorj, Eibenthal, din Mehedinți, Gura Siriului, din județul Buzău, Biertani, din Sibiu, și Ciocănești, din Suceava. Propunerile au fost selectate de o echipă de specialiști din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.
Eibenthal este locul în care întâlnim o insulă lingvistică a minorității cehe din România și a fost înființat în anul 1827, în timpul celui de-al doilea val de colonizări cu cehi. Ocupațiile de bază erau exploatarea lemnului și a mineritului, fiind, astfel, principalele surse de venit pentru locuitorii din Eibenthal.
CITEȘTE ȘI - Localitatea Gura Siriului s-a calificat în etapa mondială a concursului Best Tourism Villages 2023
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News