Lipsa însemnelor naţionale. Anchetă prefect
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Darius Filip, p refectul judeţului Satu Mare, a solicitat primarului municipiului Carei, Kovacs Eugen, clarificări referitoare la lipsa însemnelor naţionale la inaugurarea unui grup statuar din localitate.

Intervenţia oficialului vine după ce, la eveniment, a fost afişat doar drapelul Ungariei, informează un comunicat de presă transmis marţi Agerpres.

"Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a solicitat primarului municipiului Carei, Kovacs Eugen, câteva clarificări referitoare la organizatorul acestui eveniment şi la lipsa însemnelor naţionale, urmând ca, după primirea răspunsului, să fie luate măsurile legale ce se impun", precizează sursa citată.

În context, Eugen Kovacs şi-a cerut scuze printr-o postare pe Facebook românilor din localitate pentru incidentul neplăcut care a avut loc sâmbătă, 18 noiembrie, la inaugurarea grupului statuar Ady Endre şi Otilia Marchiş, spunând că unele persoane 'înfocate' au postat în faţa statuilor cercetaşi purtând steagul maghiar.

"Din păcate, cineva m-a pus într-o situaţie neplăcută, aducând acei tineri cercetaşi cu steagul maghiar. Consider că asemenea evenimente nu trebuie să fie provocatoare şi nu era cazul să se afişeze acel steag. La astfel de evenimente trebuie să ne ferim de posibila jignire sau provocare atât a românilor, cât şi a maghiarilor. Pe această cale vreau să transmit maghiarilor înfocaţi că ceea ce au făcut sâmbătă pur şi simplu nu se face. Îmi cer scuze românilor care s-au simţit ofensaţi sau jigniţi şi îi rog atât pe români, cât şi pe maghiari să se ferească de asemenea provocări în viitor. Careiul trebuie să rămână în continuare acelaşi oraş caracterizat de multiculturalitate şi convieţuire interetnică paşnică", a transmis edilul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel