Sarkozy, probleme în justiție. Dosar de corupţie, primul apel
Nicolas Sarkozy a pierdut un prim apel împotriva judecării lui într-un dosar de corupţie.
Nicolas Sarkozy, fostul președinte francez, a pierdut luni primul apel împotriva judecării sale pentru trafic de influenţă şi corupţie şi trebuie să aştepte rezultatul celui de al doilea apel pentru a afla dacă va fi trimis în judecată, a anunţat parchetul din Paris, relatează Reuters.
Sarkozy, care a fost preşedinte între 2007 şi 2012, este suspectat că a ajutat un procuror să promoveze în schimbul unor informaţii despre o anumită anchetă penală. Anchetatorii examinau interceptări pentru a verifica alegaţiile conform cărora fostul lider libian Muammar Gaddafi a finanţat campania electorală a lui Sarkozy când au început să suspecteze că fostul preşedinte francez a utilizat o reţea de informatori pentru a urmări evoluţia anchetei. Nu se ştie până în prezent când va fi judecat următorul apel, notează Reuters.
Pedeapsă de până la cinci ani de închisoare
Nicolas Sarkozy a fost învins de socialistul Francois Hollande când a candidat pentru un nou mandat de preşedinte, în 2012. De atunci a fost vizat de o serie de investigaţii pentru corupţie, fraudă, favoritism şi nereguli în finanţarea campaniilor electorale.
Potrivit legii franceze, un suspect nu este inculpat oficial pentru o infracţiune decât dacă este trimis în judecată. Traficul de influenţă este pasibil în Franţa de o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare şi o amendă de 500.000 de euro. Sarkozy a pierdut imunitatea prezidenţială la o lună după încetarea mandatului în fruntea statului, notează Reuters.
Vezi și: Pesta porcină. Primul dosar penal pentru răspândirea bolii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News