Sărbători religioase - 4 ianuarie
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Georgiana Dediş
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Soborul Sfinţilor 70 de Apostoli este sărbătorit de Biserică în ziua de 4 ianuarie.

După alegerea celor doisprezece apostoli, ale căror nume se cunosc, Iisus Hristos a luat încă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre alegerea celor 70 de apostoli, Sfântul Evanghelist Luca spune: "Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină". (Luca 10; 1)

Cel dintâi din cei şaptezeci de apostoli sărbătoriţi în această zi este Sfântul Iacob, fratele Domnului, pe acesta "Sfântul Apostol Pavel, în epistola sa către Galateni, îl pomeneşte, zicând: M-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19). Acesta a fost întâiul episcop al Ierusalimului, pus de însuşi Domnul, pe care propovăduindu-L, evreii l-au dat jos de pe aripa bisericii şi cu pietre l-au rănit; apoi lovindu-l cu un lemn în cap, s-a sfârşit". (Vieţile Sfinţilor)

Tot aşa, în rândul celor 70 de Sfinţi Apostoli, sunt prăznuiţi astăzi Sfântul Marcu Evanghelistul, Sfântul Luca Evanghelistul, Sfântul Cleopa, Sfântul Simeon.

Pe lângă aceştia sunt însă mult mai mulţi, căci "de vei voi ca să cercetezi cu înlesnire, vei afla mai mult de şaptezeci, din mărturiile Sfântului Pavel, care în cea dintâi Epistolă către Corinteni zice: 'Hristos S-a arătat după Învierea Sa lui Chifa, apoi celor unsprezece; iar după aceea S-a arătat la mai mult decât cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi trăiesc până acum, iar unii au şi adormit'. Deci, mulţi ostenindu-se în buna vestire a lui Hristos în aceeaşi vreme în Biserica cea dintâi şi, luminând multe ţări cu credinţa, asemenea cu apostolii sunt vrednici de numele apostolesc", notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel