Sărbătoare MARE sâmbătă. E cruce roșie în calendar. Ce trebuie să facă fetele nemăritate
Biserica ortodoxă prăznuiește pomenirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului în ziua de 1 octombrie. Cunoscută în popor și sub denumirea de Pocroave, în această zi se spune că rugaciunile către Maica Domnului fac minuni.
Sărbătoarea are loc în amintirea unei minuni întâmplate în Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înțeleptul (886-911), când Maica Domnului s-a arătat Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos (pomenit în calendarul creștin ortodox la 2 octombrie), ca ocrotitoare și mijlocitoare a creștinilor.
În zilele împăratului Leon cel Înţelept în Constantinopol, spre o duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în sfânta biserică Vlaherna a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în întâia zi a lunii octombrie, şi mulţimea poporului stând înainte, ca la patru ceasuri de noapte fiind, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos şi-a ridicat ochii în sus împreună cu ucenicul său, Fericitul Epifanie, şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe ocrotitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se, strălucind cu lumină şi acoperind pe popor cu cinstitul său omofor, înconjurată de oşti cereşti şi de mulţime de sfinţi, care stăteau în haine albe cu cucernicie împrejurul ei; din care doi erau mai aleşi, Sfântul Ioan înaintemergătorul şi Evanghelistul Ioan. Iar cele cu umilinţă graiuri ale rugăciunii ei către iubitul său Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, acestea s-au auzit: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine, şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău; şi unde se face pomenirea numelui meu, acel loc îl sfinţeşte, şi preamăreşte pe cei ce Te preamăresc pe Tine, şi pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine Maica Ta.
Primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi-i izbăveşte din toate nevoile şi răutăţile". ştiind şi noi pe solitoarea şi pe acoperitoarea noastră, să năzuim către dânsa cu umilinţă strigând: "Acoperă-ne pe noi cu acoperământul tău, Preasfânta Fecioară, în ziua răutăţilor noastre; acoperă-ne în toate zilele noastre, iar mai ales în ziua cea rea când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor, şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricoşătoarei judecăţi, să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău", potrivit crestinortodox.ro.
[citeste si]
Pe 1 octombrie 911, se facea priveghere in aceasta biserica, pentru salvarea cetatii care era asediata. La ora patru dimineata, Maica Domnului s-a aratat inaintea poporului, stand in vazduh si rugandu-se cu lacrimi. Sfantul Acoperamant era tinut in maini deasupra capetelor credinciosilor. In jurul ei se aflau apostolii, sfintii si mucenicii.
Sfantul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis catre ucenicul sau iubit, Epifanie: "O vezi, frate, pe Imparateasa si Doamna tuturor cum se roaga pentru intreaga lume?" Iar Epifanie a zis: "O vad, Parinte, si ma minunez!".
Acoperamantul Maicii Domnului. Acesta este evenimentul pe care il prazanuieste Biserica pe 1 octombrie, spre a ne aminti ca prin nevointa si rugaciune, putem primi si noi, in greutatile vietii noastre, neincetatul ajutor al Maicii Domnului, scrie portalul crestinortodox.ro.
In constiinta oamenilor s-a facut asociatia intre acoperirea pamantului cu bruma si acoperirea capului fetelor mari imbroboditul cu basma la nunta, ca semn al trecerii la statutul de femeie maritata. Fetele mari se rugau divinitatii „Pocroava" sa le acopere capul cu par bogat si frumos, pentru a fi placute flacailor, dar si sa le acopere capul in sensul maritatului. Parul lung era un insemn al puterii si divinitatea se indura adesea de rugaciunile fetelor, dandu-le par frumos, ajutandu-le astfel sa-si gaseasca ursitul mai repede.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News