SĂRBĂTOARE în familia Teatrului Nottara
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, anunță aniversarea unuia dintre cei mai mari actori ai teatrului românesc.

Actorul Ion Haiduc își serbează cei 70 de ani de existență, pe scenă, în spectacolul „Poker Face”, ce se va juca pe 3 decembrie 2017, de la ora 19.30, la sala George Constantin.  

Spectacolul va fi urmat de o întâlnire cu reprezentanții presei, cu colegii și prietenii, în cafeneaua CaféNott

Ion Haiduc a urcat pe scena profesioniştilor cu mai bine de 46 de ani în urmă. De atunci, a continuat să-i încânte pe românii prin filmele și piesele de teatru în care a jucat. A avut roluri mari, sub bagheta unor regizori celebri, în piese extrem de cunoscute precum: Unchiul Vanea de A.P. Cehov, regia: Ioan Ieremia, Regele Lear de W. Shakespeare, regia: Ioan Ieremia, Henric al IV-lea de Luigi Pirandello, regia: Dominic Dembinski, Viforul de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia: Alexandru Darie, Petrecere într-un pian cu coadă de Mihai Ispirescu, regia: Alexandru Repan, Mult zgomot pentru nimic de W. Shakespeare, regia: Diana Lupescu, O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia: Alexandru Mâzgăreanu și multe altele.


Din 1990, Ion Haiduc joacă neîntrerupt pe scena Teatrului Nottara

Fără îndoială, un artist talentat, înzestrat cu putere de muncă, el nu este legat de un gen sau de un stil de interpretare, ci de un univers teatral concret şi descifrabil. Dinamic, cu o evoluţie scenică dominată de forţă, uneori visceral, cu o voce guturală inconfundabilă, Ion Haiduc izbuteşte nu doar în roluri de forţă, ci şi acolo unde se cere o anumită stare de poezie, de sensibilitate.

Ion Haiduc deţine premii naţionale de interpretare, acordate de Asociaţia Oamenilor de Teatru şi de Muzică (ATM) pentru Cel mai bun actor (1983 şi 1987). A mai primit următoarele premii: cel mai bun actor la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara în anii 1986, 1987 şi în 2013, Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio de la Piteşti.

Ion Haiduc a mai fost răsplătit cu Meritul Cultural în anul 1984 şi Steaua României în Grad de Cavaler în 2011.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel