Data publicării:

Săptămâna Modei de la Paris. Stella McCartney a prezentat o colecţie 'prietenoasă' cu mediul înconjurător

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Creatoarea de modă Stella McCartney a prezentat luni la Paris noua sa colecţie de primăvară-vară pentru sezonul 2020, realizată din materiale sustenabile, bumbac organic şi poliester reciclat, cu care doreşte să impună un nou 'curent verde' în modă, relatează EFE. 

Culorile sale pentru primăvara viitoare sunt suave: o amplă paletă de nuanţe de bej, alb şi fildeş, care au contrastat cu imprimeuri oranj şi albastru. Ţinutele au fost fluide, cu o atenţie deosebită dedicată jachetelor lungi cu croială dreaptă şi revere sobre, combinate cu cămăşi mătăsoase din viscoză sustenabilă, pantaloni largi, gabardine scurte până la genunchi şi cu talia marcată şi combinezoane strânse pe gleznă şi fuste midi cu broderii etno.

'Vă invit pe toţi să vă alăturaţi acestei lupte cu îndrăzneală, speranţă şi fără teamă, pentru că putem construi împreună un viitor mai bun' , a subliniat fiica muzicianului Paul McCartney, într-o notă distribuită invitaţilor prezenţi la această prezentare de modă, care a avut loc la Opera Garnier în cadrul Săptămânii Modei de la Paris.

Anul acesta, Stella McCartney a redevenit acţionar majoritar al companiei sale, după ce a cumpărat partea deţinută de Kering, conglomerat al mai multor mărci de lux, în timp ce în ultimele luni au circulat zvonuri privind un nou parteneriat pe care creatoarea de modă ar fi urmat să îl semneze cu grupul LVMH (Dior, Louis Vuitton, Givenchy). Noua sa colecţie a părut să fie dedicată în special acelei 'generaţii tinere', condusă de militanta Greta Thunberg, care manifestează în fiecare vineri în principalele oraşe ale lumii.

Este vorba despre o generaţie care, potrivit Stellei McCartney, 'se ridică' pentru a ne spune că planeta noastră arde şi noi trebuie să reacţionăm în faţa crizei climatice. Şi prin estetica ei, noua colecţia a părut creată special pentru noua generaţie, cu rochii până la glezne cu imprimeuri florale, decolteuri asimetrice sau lăsând un umăr la vedere, sandale cu talpă joasă legate pe gleznă, accesorii viu colorate şi o muzică pe placul tinerilor.

Creatoarea britanică a ţinut să reamintească schimbările introduse în casa ei de modă de la înfiinţarea sa în 2001: piele şi blană ecologică, magazine iluminate cu energie solară, poliester reciclat şi caşmir regenerat, precum şi o campanie de plantare a copacilor după fiecare colecţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel