SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu se face miercuri
În SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ, ziua de miercuri se mai numește și Sfânta Mercurie, dar în popor i se spune "nunta şoarecilor".
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. În prima miercuri după Paşti, barbatii se duc sa munceasca la camp, insa femeile nu au voie sa munceasca, deoarece, potrivit traditiei, a munci de "nunta soarecilor" echivaleaza cu a aduce rozatoarele in casa si a te lipsi restul anului de bucate pe masa.
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. În popor există credinţa că, odată cu Învierea Domnului Iisus Hristos, se deschid porţile raiului pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului. Uşile raiului rămân deschise până în Duminica Tomii.
Citește și: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Tradiții și obiceiuri
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. În această perioadă, toate lucrurile se umplu de lumina sfântă a Învierii Domnului. În noaptea Sfintelor Paști, în biserică se sting toate luminile și numai candela de pe Sfânta Masă din Sfântul Altar rămâne aprinsă, prevestind parcă intrarea într-o săptămână cu totul aparte. Spațiul întunecos reprezintă chipul morții și al iadului în care a coborât Hristos cu sufletul Său. Candela aprinsă de pe Sfânta Masă este sufletul viu și îndumnezeit al Mântuitorului coborât la iad.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News