Raportul Corpului de Control al guvernului, în cazul CNAS, îi reclamă la DNA pe câțiva demnitari ai regimului portocaliu. Guvernul acuză și instituția condusă de Traian Băsescu. Dacă pedeliștii nu vor păți nimic, nu e neapărat din cauză că procurorii au fost numiți acolo chiar de către președinte, cum se spune de obicei despre dosarele care îl privesc.
În referatul guvernului sunt sesizate mai multe probleme. Traian Băsescu și Emil Boc sunt reclamați fiindcă nu au numit reprezentanți în Consiliul de Administrație al CNAS, așa că instituția a fost condusă de trei-patru persoane, în frunte cu Lucian Duță. Pentru public, manevra poate părea dubioasă: puterea se concentrează în mâna unor fideli, care răspund la ordin. Astfel, s-ar controla fondurile de miliarde ale CNAS (nu putem uita nici conflictul deschis între UDMR și PDL, pentru șefia Casei). Ca urmare, din punct de vedere moral se pot face reproșuri. Din punct de vedere legal, însă, nu există sancțiuni. Legea prevede că președintele și premierul numesc reprezentanți în CA, dar nu stabilește nici vreun termen limită, nici vreo pedeapsă. Caz închis.
Presa a mai reținut acuzațiile la adresa lui Geza Molnar, considerat incompatibil și trimis la ANI. Cum distinsul epidemiolog a ajuns la vârsta pensionării și nu candidează pentru un loc în Parlament, asta e tot, în ceea ce îl privește.
Lui Laurențiu Duță, președintele CNAS, i se reproșează, în raportul Corpului de Control, ca și unor miniștri ai Sănătății, că nu au emis normele de aplicare a unei OUG. Ca urmare, firmele nu au putut plăti taxa claw-back. După unele surse din minister, Duță ar fi trimis, totuși, propuneri de norme, către MS. Bune, rele, nu mai contează: din punct de vedere birocratic, s-a scos, e acoperit. Mai delicată e situația pentru miniștrii UDMR. Dar, de la o simplă acuzație până la stabilirea unui prejudiciu și o decizie definitivă în instanțe e cale lungă.
Totuși, nu este exclus ca acuzațiile amintite să fie doar un reglaj al tirului, anticipând adevăratul bombardament. Corpul de Control este destul de vag în ceea ce privește ”respectarea dispozițiilor legale referitoare la angajarea și efectuarea cheltuielilor la achizițiile publice”, amintită în treacăt la începutul comunicatului. Este posibil ca în această direcție să fie orientate anchetele. Rămâne de văzut dacă și când vor exploda noi acuzații, anunțate de grenada amorsată de Corpul de Control, în acest weekend.
P.S.
Știrile generate de raportul Corpului de Control au uitat un nume important din PDL. Fac cuvenita rectificare și admit că o victimă de calibru s-ar putea regăsi în partidul prezidențial. OUG privind taxa claw-back a fost adoptată în ultima ședință de guvern la care a mai participat și PSD, din 1 octombrie 2009. A fost publicată în 10 octombrie, în MOf. În 26 octombrie, cel mai târziu, trebuiau redactate și publicate normele de aplicare, care au apărut însă, conform raportului, abia după 8 luni. Iar ministru interimar al Sănătății a fost...Adriean Videanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă