Data publicării:

Salvamontiștii intervin. Turiști surprinși de o viitură la Cheile Râmețului

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Arhivă.
Foto Arhivă.

Două grupuri de turiști au rămas izolate, luni seara, în zona Cheile Râmețului din județul Alba după ce au fost surprinse de o viitură formată în urma unei furtuni, iar pentru salvarea lor intervin două echipaje Salvamont.

Două echipaje de la Serviciul Județean Salvamont Alba intervin, luni seară, în Cheile Râmețului, unde două grupuri de turiști au rămas izolate și au cerut ajutor prin numărul de urgență 112, după ce o viitură formată în timpul unei ploi puternice le-a blocat coborârea de pe munte. În total sunt 7 persoane, doi cetățeni germani într-un grup și cinci persoane dintre care doi copii, în celălalt grup.

"Acțiunea de salvare este în desfășurare. În urma apelul de ajutor făcut pe 112 au fost trimise în zonă două echipaje Salvamont. Cele două grupuri se află în aceeași zonă, Cheile Râmețului, dar în două locuri diferite. Sunt șapte persoane, deocamdată știm că este vorba despre doi turiști din Germania și alți cinci în celălalt grup format din trei adulți și doi copii", a declarat reprezentantul Salvamont Alba, Claudiu Costea, pentru corespondentul Mediafax.

Zona în care s-a produs viitura a fost sub cod portocaliu de furtună pentru care s-a emis și o atenționare Ro-Alert. Au fost anunțate ploaie torențială cu cantități de apă de 40-50 de l/mp, descărcări electrice, grindină și vijelie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel