Salvamont, semnal de alarmă. Creşte numărul incidentelor pe munte. În ultimele 24 de ore, zeci de intervenţii
Salvamontiştii trag un semnal de alarmă cu privire la creşterea alarmantă a accidentelor pe munte.
De peste 25 de ani, de la an la an numărul de accidente pe munte creşte constant şi îngrijorător, iar luna august este cea mai grea din an pentru salvamontişti, cu multe intervenţii şi cu grad ridicat de dificultate. Serviciul Salvamont România face un apel general pentru ca oamenii să conştientizeze că prevenirea accidentelor montane trebuie să fie o prioritate a tuturor şi solicită sprijin în proiectul "Minus 1" care îşi propune să inverseze în luna august evoluţia numărului de incidente pe munte şi a persoanelor afectate.
În cursul lunii trecute au fost cu aproximativ 20% mai multe intervenţii faţă de perioada similară din 2021, cu peste 42% mai multe persoane predate serviciilor de ambulanţă şi SMURD, iar numărul celor predate Institutului de Medicină Legală aproape că s-a dublat, arată graficele publicate de dispeceratul naţional Salvamont. Ieri a fost cea mai aglomerată zi din această lună pentru echipele de salvatori montani din ţară. 35 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă, cele mai multe în judeţul Neamţ. Au fost salvate în total 52 de persoane, dintre care şapte au fost transportate la spital, scrie Rador.
35 de intervenţii în ultimele 24 de ore
Salvamontiştii din întreaga ţară au fost solicitaţi să intervină, în ultimele 24 de ore, la un număr îngrijorător de mare de evenimente montane, 35 de cazuri, recordul negativ al acestei luni. Ei au salvat 52 de persoane, cele mai multe apeluri venind din Neamţ, Bacău şi Sibiu. Şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Salvamontiştii au mai primit şi 41 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.
12 sfaturi utile pentru prevenirea accidentelor pe munte. Ce să faci dacă te rătăcești
Salvamontiștii clujeni au distribuit pe Facebook câteva sfaturi utile pe munte, care sunt oferite printr-o noua campanie națională inițiată de Salvamont România.
Prin această campanie salvamontiștii români încearcă să ajute la prevenirea accidentelor montane, să reducă numărul de accidente și să popularizeze sistemul de alarmare și măsurile ce trebuie întreprinse în cazul producerii unui accident montan, scrie Monitorul de Cluj.
150.000 de fluturași cu aceste sfaturi vor fi distribuite în toată țara, în zone turistice.
Sfaturi utile pe munte, de la salvamontiști:
1. Alegeți traseele turistice montane sau pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă în funcție de experiența și pregătirea dumneavoastră.
2. Indiferent de sezon sau de activitățile pe care doriți să le practicați, plecați pe munte cu îmbrăcăminte și echipament adecvat.
3. Evitați să plecați singur la drum. Informați familia, cabanierul sau Salvamontul asupra traseului pe care doriți să îl urmați.
4. Solicitați prin Dispeceratul Național SALVAMONT echipelor Salvamont informații despre starea traseelor turistice, a pârtiilor, pericolelor, prognoza meteo din zona montană de interes.
5. Folosiți doar trasee marcate, nu vă abateți de la traseu, evitați scurtăturile. În cazul apariției unor dificultăți pe traseu sau a înrăutățirii vremii, retrageți-vă la cea mai apropiată cabană.
6. Nu consumați băuturi alcoolice înainte și în timpul excursiei.
7. Nu deteriorați amenajările turistice, marcajele și indicatoarele.
8. În caz de rătăcire, păstrați unitatea grupului. Rămâneți treji și conștienți. Mișcați-vă pe loc pentru a preveni hipotermia.
9. În caz de accident reacționați prompt și eficace pentru a proteja și asigura accidentatul.
10. Anunțați echipa SALVAMONT specificând următoarele: ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul, locul unde se găsesc persoanele accidentate.
11. Nu uitați să vă informați din timp despre telefoanele utile, apelați pentru informații și urgențe la Dispeceratul Național SALVAMONT (0725826668)
12. Instalați pe telefon și folosiți cu încredere aplicația SALVAMONT
Echipele Salvamont sunt singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional și atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News