Salvați Cabana Leaota, dezbatere publică în comuna Runcu
"Cabana Leaota – E voie la turism!", reprezintă o acțiune organizată de către Asociația OM pe MUNTE cu sprijinul Primăriei Runcu, Dâmbovița, venită în sprijinul salvării Cabanei Leoata, singurul adăpost montan din masivul Leaota.
Vineri, 6 iulie, Casa de Cultură Runcu din județul Dâmbovița, va fi, începând cu orele 16,00, gazda unei acțuni mai puțin obișnuite, fiind vorba despre o dezbatere în vederea salvării Cabanei Leaota din masivul cu același nume, aflată într-o continua degradare de ani buni.
Evenimentul este organizat de către Asociația OM pe MUNTE cu sprijinul Primăriei Runcu.
Organizatorii vor să aducă la un loc în cadrul acestui eveniment proprietarii cabanei, administratorii SIT NATURA 2000 Leaota, autorități locale, autorități județene, reprezentanți ai Ministerului Mediului și Turismului, Salvamont, întreprinzători locali, ONG-uri, Mass-Media, persoane fizice, etc.
Moderatorul dezbaterii va fi Ionel Petre, vicepreședintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.
„Intenția celor din asociație este una deosebită, benefică pentru turism, pentru iubitorii de munte. Sperăm să ajungem la soluții mulțumitoare. Vorbim de cabana Leaota, o proprietate privată aflată în interiorul unei rezervații naturale.
Ca moderator al acestei dezbateri, sunt convins că voi menține un echilibru între buna intenție a celor din Asociația «Om pe munte» și deschiderea manifestată de proprietarii cabanei. Nu văd de ce nu s-ar ajunge la un consens, atunci când este vorba de lucruri bune, de promovarea a ceea ce avem frumos, a locurilor cu tradiție, cu istorie, cu farmec"
Vezi si: Peştera Ialomiţei din județul Dâmbovița, redeschisă pentru vizitatori
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News