Salata de vinete cucerește ”inima oricărui român”, susține Mihaela Bilic. ”Leguma” versatilă, de la fel principal la desert
Mihaela Bilic afirmă că vinetele sunt pe gustul tuturor, sunt versatile și pot fi consumate ca feluri principale, dar și ca desert.
Vânăta a fost asociată cu zilele de vară, când ne bucurăm de salata de vinete, dar și cu toamna, cu gustul zacuștei, fie o faceți după rețeta tradițională, a bunicii, sau ceva mai modernă, a mamei.
Nutriționistul Mihaela Bilic afirmă că vinetele sunt pe toate gusturile, iar într-o postare făcută pe Facebook a arătat cât de versatilă este acest fruct considerat o legumă.
”Este un fruct consumat sub formă de legumă și vine tocmai din India. Există într-o varietate de peste 20 soiuri/culori, cea mai gustoasă și mai des folosită fiind varianta mov-vineție. Se poate prepara într-o multitudine de rețete, de la aperitive până la desert. La noi se consumă mai ales sub formă de salată și face parte, alături de brânza cu roșii, din identitatea noastră culinară. Este vorba despre vânătă, produsul vedetă al finalului de vară!
Cu ea, cu salata de vinete, cucerești inima oricărui român. Dar să nu credeți că doar noi o iubim, vânăta a devenit un simbol al bucătăriei mediteraneene. Coaptă la foc iute, tocată mărunt și frecată cu ulei, asta e rețeta mioritică. Același preparat este numit pompos de francezi “caviar de vinete”, iar dacă punem și o linguriță de pastă de susan avem varianta libaneză, adică “Baba Ganous”.
În Maroc crema de vinete are chimen, coriandru și ardei iute, se numește Zaalouk și se mănâncă cu lipie. Tot la capitolul aperitive putem include chipsurile de vinete, la fel de crocante și gustoase ca și chipsurile de cartofi.
Rețetele savuroase pe bază de vinete nu se opresc aici! Cine nu a auzit de “Parmigiana di melanzane”, un fel de lasagna cu straturi consistente de vinete, mozarella, sos de roșii și parmezan. Și “Ratatouille” trebuie că vă sună cunoscut, o tocană de legume în care vinetele sunt ingredientul de bază.
Și pentru că vreau să vă fac poftă, ce ați spune de vinete umplute cu carne, ciuperci, orez sau legume, gătite în tihnă la cuptor… Sau și mai bine o musaca de vinete, care vine din Grecia și a fost adoptată și de noi.
Există și varianta în care vinetele sunt o garnitură pentru carne, merg de minune cu pulpa de miel sau cotletele de berbecuț. Tăiată în felii groase, rumenite în ulei și puse la borcan cu oțet, usturoi și mărar, se transformă într-o variantă delicioasă de murături”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.
Vânăta, desertul surpriză
”Vinetele s-au infiltrat inclusiv în meniul de desert, celebrul chef Alain Ducasse are o rețetă de cremă de ciocolată în care vânăta coaptă înlocuiește untul. Asta ca să confirmăm faptul că vânăta este un aliment pentru toate gusturile!
Cât despre valoarea nutritivă, nicio grijă, este bogată în apă, fibre și antioxidanți și are doar 30cal/100g. Cu o singură condiție: să fim zgârciți cu uleiul”, a mai scris nutriționistul.
Citește și: Cum să pui cătină cu miere la borcan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News