Data publicării:

Salariul medu net a urcat la 3.115 lei, în aprilie

Autor: DCNews Team | Categorie: Economie
WhatsApp

Câştigul salarial mediu nominal net a urcat la 3.115 lei în aprilie, în creştere faţă de luna precedentă cu 40 lei (+1,3%), cele mai mari câştiguri fiind înregistrate în tehnologia informaţiei şi cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate vineri.

Alegeri prezidentiale 2024

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 5.105 lei, cu 1,1% mai mare decât în luna martie 2019. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) - 7.192 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte - 1.785 lei. 'În aprilie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna aprilie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), cât şi disponibilizărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice', precizează INS. Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, cu 18,9% şi în extracţia minereurilor metalifere, cu 17,6%, iar cele mai importante scăderi în fabricarea produselor din tutun, cu 37,8%, şi în fabricarea băuturilor, cu 13,2%.

Potrivit INS, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2019 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (premii anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice. În sectorul bugetar, s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+0,9%), respectiv în administraţie publică (+0,7%). În învăţământ, câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere (-1,7%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel