Salarii mai mari cu 10% în aprilie 2023. Cine sunt bugetarii cu leafa mărită
Pentru unii români angajaţi la stat luna aprilie vine cu veşti bune.
Profesorii ar putea primi banii pentru a doua tranșă a diferențelor salariale din perioada 2017-2021, spun surse pentru edupedu.ro. Aceștia ar urma să primească, în luna aprilie, un plus de 10% la salariu. Ordonanța de Urgență nr. 48 din 14 aprilie 2022 este cea care stabilește modalitatea în care se face plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021.
Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, astfel:
- în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale;
- în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale;
- în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
- în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
- în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 35% din valoarea diferențelor salariale.
Conform ordonanței de urgență de mai sus, plata sumelor se face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News