Data actualizării:
Data publicării:

Salarii Armată. Mihai Tudose, ședință de URGENȚĂ la Guvern

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Miniștrii Finanțelor și Apărării, Ionut Mișa și Adrian Țutuianu, au fost convocați de urgență la Palatul Victoria de premierul Mihai Tudose. Șeful Guvernului este profund si neplacut surprins de întârzierea nejustificata a plății salariilor în Armată, a anunțat Radu Tudor.

Ministerul Apărării Naționale anunță că a dispus efectuarea, în 15 septembrie, a plății sumelor aferente soldelor/salariilor nete, fără contribuțiile individuale și impozit, în condițiile în care până în acest moment nu a fost făcută rectificarea bugetară pe acest an.

Potrivit unui comunicat al MApN, remis marți AGERPRES, Direcția financiar-contabilă din Ministerul Apărării Naționale a dispus către toți ordonatorii de credite plătitori de drepturi salariale mai multe măsuri, "în scopul abordării prudențiale a execuției bugetare, în condițiile în care până la această dată nu a fost efectuată rectificarea bugetară pe anul 2017" și având în vedere "necesitatea respectării prevederilor art. 18 din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010".

[citeste si]

Astfel, s-a dispus efectuarea, în 15 septembrie, a plății sumelor aferente soldelor/ salariilor nete, fără contribuțiile individuale și impozit, și efectuarea, la aceeași dată, a plății diurnelor în valută cuvenite personalului aflat în misiuni externe.

Totodată, între 21 și 25 septembrie va fi făcută plata sumelor reprezentând contribuțiile angajatorului și ale angajatului și a impozitului pe venit.

De asemenea, s-a dispus "efectuarea, în jurul datei de 25 septembrie, după rectificarea bugetară, a plății sumelor reprezentând celelalte drepturi aferente cheltuielilor de personal (chirii, normă de hrană etc)", se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel