Data publicării:

Sălaj: Un nou focar de pestă porcină, într-o gospodărie din localitatea Ip

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un focar de pestă porcină a fost confirmat într-o gospodărie din localitatea Ip, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sălaj întrunindu-se luni, în şedinţă extraordinară, pentru a stabili un plan plan de măsuri pentru controlul bolii. 

"Planul stabileşte că, începând cu data 8 iulie se impune o zonă de protecţie în jurul focarului din localitatea Ip, cu o rază de trei kilometri, incluzând localităţile Ip, Cosniciu de Jos, Zăuan Băi şi Zăuan - parţial, respectiv o zonă de supraveghere, cu o rază de 10 kilometri, incluzând localităţile Marca, Porţ, Leşmir, Şumal, Camăr, Carastelec, Cristelec, Pusta, Bilghez, Zăuan- parţial, Nuşfalău, Drighiu, Aleuş, Halmăşd, Cerîşa, Cosniciu de Sus, Marca Huta şi Fufez din judeţul Sălaj şi localităţile Valea Cerului, Suplacul de Barcău şi Balc - parţial din judeţul Bihor", se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii luni de Instituţia Prefectului Sălaj. 

Conform sursei citate, în exploataţia în care a fost identificat noul focar, s-au luat o serie de măsuri, precum: plasarea exploataţiei sub supraveghere; inventarierea animalelor existente în exploataţie, examinarea clinică a acestora şi recoltare de probe de sânge; întocmirea anchetei epidemiologice cu stabilirea posibilei surse de infecţie; sacrificarea animalelor din exploataţie; ecarisarea teritoriului prin îngroparea cadavrelor de porci şi dezinfecţia în totalitate a exploataţiei.

În prezent, în judeţ mai este activ un focar la porci domestici, apărut la finele lunii mai, într-o gospodărie din localitatea Meşenii de Jos. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel