Data publicării:

Sălaj: Un exemplar de peşte fitofag de dimensiuni impresionante, găsit mort pe malul lacului de acumulare Vârşolţ

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un exemplar de peşte fitofag de dimensiuni impresionante, cu o greutate de circa 40 de kilograme şi o lungime de 1,5 metri, a fost găsit mort, joi dimineaţa, pe malul lacului Vârşolţ, de către organizatorii unei competiţii de pescuit sportiv, specialiştii susţinând că ar fi vorba despre lipsa de oxigen din apă, din cauza temperaturilor ridicate din ultima perioadă.

"Este un exemplar foarte mare. Are în jur de 40 de kilograme şi un metru şi jumătate lungime. Noi am venit la Vârşolţ pentru a organiza o competiţie de pescuit pentru pensionari şi am găsit pe mal acest peşte", a precizat pentru AGERPRES Ispas Veronica, responsabil cu pescuitul în cadrul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Sălaj.

Potrivit acesteia, peştele a murit "de bătrâneţe", ipoteză contrazisă însă de Alexandru Stermin, lector universitar în cadrul Facultăţii de Biologie şi Geologie Cluj-Napoca.

"În opinia mea, peştele a decedat din cauza lipsei de oxigen din apă. Căldura excesivă din ultima perioadă a dus la evaporarea oxigenului din apă. Fiind vorba de o apă stătătoare, ea se oxigenează mai greu. În plus, peştii de mari dimensiuni au branhiile prea mici, raportate la nevoia de oxigen a unui corp mare", a declarat, pentru Agerpres, Alexandru Stermin.

Peştele găsit pe malul lacului de acumulare de la Vârşolţ este din specia fitofag sau sânger, care în mod curent ajunge la mari dimensiuni, dar care, spune specialistul de la UBB Cluj, este, în general, şi mai bine adaptat la lipsa de oxigen.

Lacul de acumulare de la Vârşolţ este cel care asigură alimentarea cu apă a municipiului Zalău şi a oraşului Şimleu Silvaniei, dar şi un lac în care este permis pescuitul şi se organizează numeroase competiţii de pescuit sportiv. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel