Data actualizării:
Data publicării:

Sabotajul Nord Stream: Zelenski inițial de acord, operațiunea continuată în secret de Zalujnîi /UPDATE

Autor: Tudor Polojan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Sabotarea gazoductului rus Nord Stream în 2022 în Marea Baltică a fost validată la cel mai înalt nivel la Kiev, inclusiv iniţial de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmă joi Wall Street Journal (WSJ), informează AFP.

UPDATE: Preşedinţia ucraineană a calificat joi drept nonsens absolut implicarea sa de către o media americană în sabotarea în 2022 a gazoductelor ruse Nord Stream ce traversează Marea Baltică, informează AFP.

"Implicarea Ucrainei în exploziile de la Nord Stream este un nonsens absolut. Aceste acţiuni nu aveau niciun interes practic pentru Ucraina", a declarat pentru agenţia de presă franceză consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak, ca reacţie la informaţiile publicate de Wall Street Journal, conform cărora sabotarea Nord Stream fusese validată la cel mai înalt nivel la Kiev, informează Agerpres.

Potrivit publicaţiei americane, care se bazează în special pe surse militare ucrainene, atentatul cu exploziv în adâncurile Mării Baltice a fost dus până la capăt cu supervizarea comandantului şef al armatei ucrainene de la acea vreme, Valeri Zalujnîi, şi aceasta în pofida faptului că Volodimir Zelenski îşi schimbase opinia pe parcurs şi ceruse oprirea proiectului.

Aceste informaţii de presă survin la o zi după dezvăluiri conform cărora ancheta judiciară germană asupra sabotajului se orientează spre Ucraina, cu un mandat de arestare emis recent împotriva unui scafandru profesionist din această ţară.

Ideea sabotajului apăruse în mai 2022 în timpul unei reuniuni de ofiţeri de grad înalt şi directori de companii ucrainene, la trei luni după declanşarea invaziei ruse împotriva Ucraina. Potrivit WSJ, şase persoane în total au fost implicate direct în această operaţiune, care a costat circa 300.000 de dolari, totul finanţat din bani privaţi.

"Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iniţial aprobase planul, potrivit unui ofiţer care participa şi altor trei care aveau cunoştinţă de el", susţine publicaţia americană. "Însă apoi, când CIA aflase şi ceruse oprirea lui, el a ordonat suspendarea acestuia", continuă WSJ. Însă Valeri Zalujnîi, comandantul şef al armatei ucrainene de la acea dată, a ignorat acest ordin şi echipa sa a modificat planul iniţial, adaugă publicaţia americană.

Contactat de WSJ, Zalujnîi, care de atunci a fost numit ambasador al Ucrainei la Londra, a declarat într-un mesaj scris că el nu avea cunoştinţă de o astfel de operaţiune şi a calificat drept "provocare" orice afirmaţie contrară.

După sabotarea în septembrie 2022 a gazoductului rus, Zelenski a cerut explicaţii lui Zalujnîi, potrivit WSJ, care citează trei persoane la curent cu ancheta. Acesta din urmă i-a răspuns că este prea târziu, afirmând că nu mai este posibil să se comunice cu echipa de sabotaj, pentru că orice contact ar fi putut pune în pericol operaţiunea.

"I s-a spus (lui Zelenski) că aceasta este ca o torpilă, odată lansată asupra duşmanului nu mai poate fi oprită, ea continuă până când explodează", descrie un militar de rang înalt, informat despre această conversaţie şi citat de WSJ.

Media germane, care au dezvăluit recent modul în care evoluează ancheta judiciară, sunt mult mai prudente cu privire la implicarea unor înalte autorităţi ucrainene şi tind dimpotrivă să îl disculpe pe Zelenski cel puţin. Săptămânalul Der Spiegel evocă în schimb o posibilă implicare a lui Valeri Zalujnîi, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel