Să-ți fie rușine, Grigore Cartianu! Felicitări, Dinu Patriciu
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
val-valcu
val-valcu

Care sunt asemănările între Grigore Cartianu și Traian Băsescu? Lui Grigore Cartianu îi e greață. Nu mai vrea să respire același aer cu ”profanatorii meseriei de gazetar”.  Când am auzit că redactorului șef de la Adevărul îi vine să pună pixul jos, din cauza tulburărilor biliare, m-am gândit că își face autocritica.

Recunoaște, omul, că  inpolitics avea dreptate, când i-a  atras atenția că minciuna nu îi face cinste, chiar dacă se vând bine cărțile împachetate în Adevărul. Site-ul amintit observase că Grigore Cartianu a povestit cum și-a păcălit părinții și consătenii că a împușcat  teroriști la Revoluție. Cam așa a recunoscut și campionul curățeniei în vămi, Traian Băsescu, că avea zeci de mii de dolari agonisiți din contrabanda cu blugi și țigări, în 1989.

Tot inpolitics a remarcat înlocuirea lui Țânțu cu Vulturică, la cinci ani distanță. Adică, același poveste despre un coleg al lui Cartianu a fost republicată de acesta, cu un alt nume de erou principal, în scopul de a discredita gestul lui Adrian Sobaru. În 2005, Vulturică servea la atacarea lui Ion Iliescu. Cum s-ar zice, l-a reevaluat pe Țânțu, ca Băsescu pe Oprea, șeful mafiei personale a lui Adrian Năstase.

Altă asemănare ține de abilitatea de a prelua inițiative ale concurenței și a le ”vinde” publicului drept inițiative personale. Adevărul a pus titlul: EXCLUSIV: Victor Rebengiuc, Zoe Petre şi Adrian Cioroianu semnează ”Protestul trădătorilor”. Când i-am mulțumit pentru interes și i-am semnalat că ziarul DeCe News a... inițiat protestul, împreună cu istoricul Filip Iorga, cu două zile înainte (deci nu avea cum să fie o exclusivitate a celor de la Adevărul), Cartianu mi-a răspuns că nu se ocupă el de ediția de  Internet, ci un alt redactor-șef.

Faza cu greața declanșată de colegi am remarcat-o și la Traian Băsescu, politicianul șef care se plânge de...politicieni.

Până la urmă, am citit editorialul lui Cartianu și am văzut că vrea să se retragă din cauza Antenei 3, care a manipulat ”cu ticăloșie”  situația școlară a lui Funeriu. Reacția mi se pare exagerată: dacă Antena a greșit, e nevoie de oameni ca Cartianu în presă, fie și numai pentru a restabili adevărul. Nu are cine să-și pună la punct colegii, decredibilizând presa, dacă se retrage. Președintele nu știe cum să mai laude mass media, iar Executivul se face luntre și punte pentru a sprijini economic esența democrației, respectiv presa ostilă Puterii. Renunțarea la lupta pentru demascarea concurenței ar fi, deci, un gest de lașitate.

Așa că:

1.Să-ți fie rușine, Grigore Cartianu! (înțeleg că îi și este, dar nu din motivul de mai sus).

2.Felicitări, Dinu Patriciu! (reiau  mesajul transmis de Traian Băsescu, care îl lăuda pe fostul mogul pentru cât de liberal a susținut Codul Muncii lui Boc).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel