Așa cum am anticipat și în alte editoriale, Klaus Iohannis vrea să arate faptul că, a câștiga alegerile, nu înseamnă musai a câștiga și puterea. Și oricum, cât încă poate mișca măcar dintr-un deget, președintele nu va fi nici prieten, nici echidistant față de PSD. Dacă la începutul mandatului, Iohannis „aducea” un pic cu Băsescu, acum tipologiile politice ale celor doi sunt gemelare. Cu o precizare: Iohannis este mai periculos.

Procesul de preluare a puterii, după ce ai câștigat alegerile, devine unul tot mai greu. Îmbârligăturile legislative, intercalările constituționale și sistemele create în diverse structuri statale, fac ca procesul de transfer al puterii să se desfășoare foarte dificil. Mai mult, deși trăim în vremuri de democrație, avem de-a face cu prea mulți mercenari politici. Aceștia nu vin cu soluții clare, ci speculează diverse slăbiciuni a ceea ce se cheamă procedură politică. S-a ajuns la un soi de nomadism revendicativ, în care grupuri amorfe migrează dintr-o zonă emoțională în alta și nu dintr-un partid în altul, așa cum era la începutul anilor 90. Sensul mișcării politice este dat astăzi de temă. Dacă poți dejuca temele adversarilor tăi și dacă ai forța să impui anumite noi teme, cu rezonanță publică, atunci se poate spune că începi să ai succes în politică.

Traian Băsescu, cel care a fost președinte înainte de Iohannis, a crescut foarte mult politic dărâmând, lovind și acuzând fără să cugete prea mult. Victimele sale, fie că a fost vorba despre Radu Vasile, Petre Roman, Victor Ciorbea și chiar Adrian Năstase, nefiind scandalagii de felul lor, nu s-au putut apăra la nivelul acuzelor. Mai mult, sub tirul calomniilor spuse cu patos, aceștia au început să decadă politic. Unii dintre ei, băgați apoi în malaxorul justițiabililor și a mașinăriei media de etichete, nu s-au mai putut întoarce niciodată în prim plan. Aproape toți cei care au avut de-a face cu Băsescu au suferit ireparabile prejudicii de imagine.

După ce a văzut cum stă treaba pe Dâmbovița, K. Iohannis a învățat șmecheria. Deși era numit șef de partid „cu derogare” de la Crin Antonescu, s-a dezis de acesta, apoi și-a impus voința în PNL, fără ca nimeni să comenteze, toate manevrele antidemocratice fiind tutelate de centenarul Quintus. Cam atât au înțeles din politică ultimii doi șefi de stat, că a fi la butoane îți dă dreptul să faci ce vrei și să îți extinzi puterea cât vrei și unde vrei. Că e musai să-ți controlezi partidul din care vii și să pui tu, ca președinte, „labele” pe procurori. De fapt, afirmația „jos mâinile” de pe DNA, spusă de dl Iohannis se traduce în „jos mâinile de pe DNA-ul meu”. Abia a așteptat să prindă o ocazie să-i apere, ca apoi să-i revendice cu totul. E și mai trist faptul că nimeni, în afară de el nu se afla cu labele pe DNA. Deci…cine zice ăla e. Și ca să mai arate încă o dată că a fi ticălos nu se învață atât de greu, indignatul Iohannis, cel care a învățat să opereze cu simboluri, creându-și o reputație de instigator național a început și el să crească politic prin metode vechi, patentate.

În acest moment, K.I. consideră că a luat-o politic pe cont propriu. În demersul său, de blocare a exercitării puterii unor formațiuni care l-ar putea împiedica să ajungă președinte din nou, Iohannis este dispus să facă orice. Absolut orice.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News