Data publicării:

S-au stabilit limitele de captură la pescuit în Marea Neagră şi în Mediterană pentru 2020

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Limitele de captură în Marea Neagră şi Marea Mediterană pentru pescari au fost aprobate în Consiliul AgriFish de la Bruxelles. La şedinţă a participat şi ministrul Agriculturii din România, Adrian Oros. 

"Este pentru prima dată când se adoptă un regulament de sine stătător privind posibilităţile de pescuit atât pentru Marea Mediterană, cât şi pentru Marea Neagră, ca urmare a intrării în vigoare în 2019 a planului multianual pentru stocurile demersale din vestul Mării Mediterane (WMMAP). Normele adoptate, de interes pentru România, vizează o cotă autonomă pentru şprot în Marea Neagră aplicabilă Bulgariei şi României; aceasta a fost stabilită la un nivel care să permită menţinerea nivelului actual al durabilităţii prin pescuit. Posibilităţile de pescuit pentru calcan în Marea Neagră au fost stabilite în cadrul CGPM", se precizează într-un comunicat al ministerului, citat de Agerpres.

Câte tone de calcan primeşte România în următorii 3 ani

Regulamentul va intra în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi se va aplica de la 1 ianuarie 2020. MADR reaminteşte că Uniunii Europene i s-a atribuit o cotă anuală de 150 tone calcan pentru anii 2020, 2021 şi 2022, din care 75 tone/an revin României şi 75 tone/an Bulgariei.

În anul 2017, cota de calcan a României era de doar 43 de tone/an, a crescut apoi în anii 2018 şi 2019 la 57 de tone/an, iar acum, pentru următorii trei ani, cota este majorată la 75 de tone/an. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel