Data publicării:
S-au semnat primele contracte finanţate din PNRR. Premierul Ciucă, prezent la eveniment
Premierul Nicolae Ciucă a participat la semnarea primelor contracte finanțate din PNRR.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a participat astăzi la semnarea primelor contracte finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență, selectate în cadrul apelului de proiecte ”Valul Renovării”.
Este vorba despre șapte contracte de finanțare încheiate între autorități publice locale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în valoare de peste 92 milioane de lei. Acestea vizează reabilitarea și modernizarea unor unități de învățământ şi primării, creşterea eficienţei energetice și eficientizare termică a unor sedii administrative.
”Am invitat la Palatul Victoria reprezentanți ai autorităților din teritoriu să semneze, împreună cu domnul ministru Cseke, finanțarea proiectelor de creștere a eficienței energetice pentru obiective publice locale. Este semnalul susținerii pe care Guvernul României o acordă comunităților locale, aflate cel mai aproape de cetățeni. Avem nevoie de un parteneriat strâns pentru ca resursele europene să ajungă la comunități, la români. Felicit primăriile și consiliile județene care au semnat, azi, contractele prin care primi finanțare. Însă, asemenea lor, alte 1430 de proiecte din toată țara vor avea la dispoziție peste 2,4 miliarde de euro, din PNRR și din surse naționale, pentru reabilitarea blocurilor de locuințe și a școlilor, unităților sanitare, clădirilor publice din toată țara”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Prim-ministrul a adăugat că acest apel de proiecte este desfășurat total transparent, în sistem digital, oferind șanse egale de finanțare tuturor comunităților locale, indiferent de regiune sau de apartenența politică a primarului, iar cetățenilor posibilitatea de a vedea cum sunt alocate fondurile publice naționale și europene. ”Susțin cu fermitate extinderea acestui model de bune practici în administrația centrală. Transparența și responsabilitatea în serviciul public sunt baza recâștigării încrederii românilor”, a adăugat premierul.
”De la punerea în transparență a ghidului solicitantului acum mai puțin de patru luni am ajuns, într-un timp record, la semnarea contractelor. Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, a pus la dispoziția autorităților locale proceduri transparente și o platformă digitală pentru depunerea cererilor de finanțare, care au asigurat o procedură expeditivă. Felicit autoritățile locale pentru promptitudinea și profesionalismul de care au dat dovadă. În curând vom vedea primele clădiri care intră în renovare” – a declarat Cseke Attila.
În perioada 1 aprilie 2022 - 30 mai 2022, au fost depuse 1.437 de cereri de finanțare, care vor beneficia de finanțare de 2,4 miliarde de euro pentru a asigura tranziția către un fond construit verde și rezilient.
Nicolae Ciucă: Puterea exemplului celor care au învins cancerul poate avea un efect mobilizator
Cu ocazia Zilei Naționale a Supraviețuitorilor de cancer, premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj.
”Inițiativa de a institui Ziua Națională a Supraviețuitorilor de Cancer este un adevărat mesaj de speranță pentru cei care, din păcate, descoperă că au acest diagnostic. Puterea exemplului celor care au învins boala poate avea un efect mobilizator și încurajator, totodată. Încrederea că și tu poți trece peste o astfel de încercare înseamnă că ai deschis calea spre vindecare, cu sprijinul prețios al medicilor și acces la tratamente. În tot acest efort, rolul autorităților și al întregului sistem sanitar este însă la fel de important atât pe parcursul perioadei de tratament, cât și după vindecare.
Vrem ca acești oameni să știe că suntem alături de ei în bătălia pentru viață și că speranța lor are cu adevărat șanse să se împlinească. În acest sens, Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului, realizat sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale, cu experţi din Ministerul Sănătăţii, cu reprezentanți ai societății civile și cu pacienți oncologici va însemna o schimbare de paradigmă, de la schemele de tratament care sunt, uneori, destul de rigide, spre o medicină personalizată care presupune o diagnosticare mai precisă şi un tratament adaptat nevoilor fiecărui bolnav în parte. Prin acest Plan, România se va alătura țărilor occidentale în adoptarea tratamentelor inovatoare mai devreme decât până acum, se va pune accent și pe aspectul psihologic al tratamentului, dar mai ales pe partea de testări şi diagnostice timpurii, iar acest lucru presupune şi operaţionalizarea unui Registru Naţional al Pacienţilor Oncologici, care va da posibilitatea de a urmări evoluția fiecărui bolnav”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă. Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News