Data publicării:

S-a întors în Siria după 36 de ani. Ruda președintelui al-Assad a revenit în țară

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Facebook - Bashar al-Assad
Facebook - Bashar al-Assad

Unchiul președintelui Bashar al-Assad a revenit în Siria după 36 de ani petrecuți în exil în Franța. 

Unchiul preşedintelui sirian Bashar al-Assad s-a întors la Damasc după 36 de ani de exil forţat în Franţa unde a fost condamnat în urmă cu o lună la patru ani de închisoare pentru spălare de bani şi deturnare de fonduri, a informat vineri presa proguvernamentală, notează AFP, citat de Agerpres. 

În vârstă de 84 de ani, Rifaat al-Assad, care se prezintă ca un opozant al nepotului său Bashar al-Assad, şi-a părăsit ţara natală în 1984, după o tentativă eşuată de lovitură de stat împotriva fratelui său Hafez, care a condus Siria înainte ca fiul său Bashar să îi urmeze la putere în 2000.

Ilegalitățile financiare l-au ținut departe de casă

Găsit vinovat pentru spălare de bani organizată şi deturnare de fonduri publice siriene, Rifaat al-Assad a fost condamnat în septembrie în Franţa la patru ani de închisoare, precum şi la confiscarea unui patrimoniu evaluat la 90 de milioane de euro.

"Pentru a evita închisoarea în Franţa (...) preşedintele al-Assad a trecut peste ceea ce a spus şi a făcut Rifaat al-Assad şi i-a permis să se întoarcă în Siria", potrivit jurnalului al-Watan. Sosit joi în Siria, unchiul va sta departe de viaţa politică a ţării în război, a precizat publicaţia siriană.

Avere confiscată

Fost şef al forţelor de elită ale securităţii interne, Brigăzile de apărare, Rifaat al-Assad a participat printre altele la masacrul de la Hama în 1982, comis pentru a suprima o insurecţie islamistă şi care a făcut între 10.000 şi 40.000 de morţi, potrivit diverselor surse. În urma unei plângeri a asociaţiilor Transparency International şi Sherpa, justiţia franceză a anchetat începând din 2014 asupra patrimoniului colosal al lui Rifaat al-Assad.

Au fost confiscate bunuri materiale şi un patrimoniu imobiliar de lux. Ancheta a arătat că aceste bunuri erau deţinute de Rifaat al-Assad şi de rudele sale prin companii din Panama sau Liechtenstein, apoi transferate în Luxemburg.

Fostul demnitar sirian este, de asemenea, urmărit penal în Elveţia pentru crime de război comise în anii 1980. Ar putea fi judecat şi în Spania pentru suspiciuni mai largi de "bunuri obţinute ilegal" privind peste 500 de proprietăţi confiscate, în valoare de 691 de milioane de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel