Elevii din Sectorul 2 au din nou motive de bucurie. După succesul programului “Academia Copiilor”, elevilor din sectorul 2 li se pregătește o nouă surpriză. Mai exact, un instrument prin care își pot desfășura proiectele și pot lua parte activ la dezvoltarea comunității lor. La inițiativa consilierilor PNL Silviu Feroiu, Niculina Miclea, Alexandru Dinu, Gela Lăzăroiu și Răzvan Zaharia, conduși de viceprimarul Dan Cristian Popescu, a fost aprobată în Consiliul Local al Sectorului 2 înființarea Consiliului Local al Elevilor din Sectorul 2.
Proiectul a fost aprig contestat de către reprezentanții PSD care au motivat, printre altele, că tinerii nu ar trebui sa participe activ la procesul decizional, la un moment dat aruncând totul în derizoriu, spunând ironic că „așteaptă cu interes propunerile elevilor din clasa pregătitoare”.
Structura nou formată va avea alocat un buget, în limita căruia elevii vor propune proiecte către Consiliul Local al Sectorului 2. “Proiectul își propune implicarea elevilor în viața comunității și în decizia politică (…) scopul acestei inițiative este ca elevii să dezbată proiecte și să le propună Consiliului Local al Sectorului 2. Vor avea o suma de 500.000 lei alocată pentru finanțarea proiectelor lor și în felul acesta îi implicăm direct.(...) Au și ei dreptul să își exprime opiniile, să ne ofere o nouă perspectivă asupra priorităților unei generații nereprezentate în Consiliul Local al Sectorului 2. Poate ei vor dori să le facem un teren de sport sau o bibliotecă (...) ei decid. Asta este important” a adăugat viceprimarul PNL al Sectorului 2, Dan Cristian Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați