S-a încheiat selecția participanților la a 12-a ediție Aristoteles Workshop 2017
De curând a avut loc selecția celor 12 tineri cineaști cu experiență în domeniul audiovizualului care vor participa la ce-a de-a 12-a ediție Aristoteles Workshop.
De curând a avut loc selecția celor 12 tineri cineaști cu experiență în domeniul audiovizualului care vor participa la ce-a de-a 12-a ediție Aristoteles Workshop, programul anual dedicat regizorilor, directorilor de imagine și editorilor interesați să realizeze un film documentar, sub îndrumarea unor profesioniști ai industriei filmului internațional.
Anul acesta, selecția a fost excepțională. Pe lângă țările europene, au sosit aplicații din toate colțurile lumii, de la New York la Tel Aviv, din India și Nepal, din Iran, Liban, Africa de Nord, Mexic și Vietnam. De altfel, naționalitățile celor 12 studenți selecționați arată marea diversitate și interesul crescut pentru Aristoteles Workshop.
Participanții selectați în acest an de o comisie de profesioniști provin din Croația, Finlanda, Iran, Israel, Italia, Liban, Marea Britanie, România, Serbia Ungaria și Vietnam. Ei vor forma patru echipe de lucru, a câte trei studenți – un regizor, un operator și un editor – și vor avea la dispoziţie patru săptămâni pentru realizarea unui documentar, parcurgând toate etapele procesului, de la găsirea subiectului, la filmare și post-producție. Cel mai bun film va fi recompensat cu un premiu de 1500€ oferit de societatea Farmexim.
Experții și tutorii care îi vor îndruma pe studenții ediției de anul acesta vor fi Thierry Garrel (Franța), Nino Kirtadze (Georgia) și John Appel (Olanda).
Începând din 2006, peste 140 de participanți au produs zeci de filme în cadrul Aristoteles Workshop, multe dintre ele fiind ulterior selecționate și premiate la festivaluri de prestigiu: Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, IDFA Amsterdam, Namur, Montpellier, Sarajevo, Trieste, Varșovia etc.
Cea de-a 12-a ediție a workshopului va avea loc în comuna Bata, din județul Arad, la Pensiunea La Bade Ioane, în perioada 3 iulie - 5 august 2017. Atelierul este organizat de 12 ani de actorul Dan Nuțu, alături de Cristina Hoffman, care a făcut parte din comitetul de selecție al festivalurilor de la Berlin şi Cannes.
Iată lista participanților:
Regizori
Jasmina Beširević (Croația) a urmat cursuri de film documentar în Zagreb, după o carieră în domeniul învățământului. Din experiența de educator a învățat că îndrumarea unor profesioniști, munca în echipă și învățarea practică sunt esențiale în asimilarea cunoștințelor și dezvoltarea de noi abilități.
Ștefan Pavlovic (Serbia) a studiat în Los Angeles, a locuit în Mexic și trăiește momentan la New York. La Amsterdam urmează cursurile de Masterat în Film. Filmele realizate de el până acum s-au bucurat de proiecții la Sydney, Lisabona, Boston și New York.
Omar Shami (Liban) a studiat matematica și muzica, a lucrat ca prezentator TV și a filmat 14 documentare pentru UNICEF. În prezent, deține o companie specializată în documentare și spoturi publicitare. Crede că dacă veniturile obținute din realizarea documentarelor ar fi la fel de mari ca bucuria pe care o simte atunci când lucrează, ar fi cel mai bogat om din lume.
Iulia Stoian (România) este absolventă a Școlii de Film și Televiziune din Marea Britanie. Honey and wounds, primul ei documentar, s-a aflat pe lista scurtă la Grierson Awards 2014 și a fost desemnat Cel mai bun scurtmetraj străin la Palm Springs American Documentary Film Festival 2015.
Directori de imagine
Aylin Gökmen (Turcia) este studentă la DocNomads Joint Master, un curs internațional de masterat Erasmus Mundus, desfășurat în trei universități, din Lisabona, Budapesta și Bruxelles. A urmat programe de studiu în diferite țări europene, a călătorit mult și recunoaște că acest lucru a ajutat-o să devină un om mai tolerant și mai înțelegător, contribuind și la dezvoltarea sa profesională.
Michal Shanny (Israel) este absolvent a ZeLIG School for Documentary, Television and New Media din Bolzano, Italia. A lucrat la câteva filme scurte, cel mai recent, Happy New Year, fiind proiectat la Asiatica Film Festival din Roma, la Genoa Film Festival și la Pesaro Film Festival. În ultimii ani s-a dezvoltat ca fotograf și a descoperit că munca lui este cu atât mai valoroasă cu cât reușește să exprime emoții. Experiența Aristoteles Workshop va fi prima lui vizită în România, țara de origine a bunicii sale.
Bahar Shoghi (Iran) a lucrat pentru Agenția France Presse din Iran, a realizat filme selecționate la festivaluri din Londra și Dresden și a contribuit la realizarea unui proiect video participativ, care le-a oferit unor copii refugiați șansa de a lucra la primul lor film. Spune că experiența dobândită în Iran, aceea de femeie operator într-o industrie dominată de bărbați, a motivat-o să nu se abată de la obiectivele profesionale, indiferent de circumstanțe.
Marianna Vas (Ungaria) este absolventă DocNomads International Joint Master, iar în această perioadă beneficiază de un grant Leonardo Da Vinci, la Lisabona. A lucrat în producție de televiziune în Ungaria și a realizat filme independente în Italia și Portugalia. Își dorește să experimenteze munca în echipă și recunoaște importanța colaborării în procesul de creație cinematografică.
Editori
Hedda Bernaszky (România) este absolventă a secției de Cinematografie, Fotografie și Media, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Și-a dezvoltat experiența de video editor ca voluntar în departamentele foto-video ale festivalurilor de film naționale și internaționale. Este preocupată de explorarea universului uman, de relațiile, conflictele și lecțiile uimitoare de viață pe care oamenii le oferă.
Miruna Minculescu (România) a absolvit Facultatea de Științe Politice și este studentă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, secția regie film. Acum opt ani și-a descoperit pasiunea pentru fotografie și abia în ultimul an a dat de gustul documentaristicii, lucrând la proiectele pentru școală.
Rareș Hantiu (România) a studiat film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică și a realizat câteva filme proprii. A înregistrat sunetul din Stația Iezer 15033 (2015), regizat de Iulia Matei, a fost asistent de regie și director de locație pentru Proiecționistul (2016) și Pădurarul (2017), regizate de Norbert Fodor. Este fondatorul unui ONG ce promovează, produce și distribuie filme și scrie pentru platforma FilmSense.
Hong Nguyen Quan (Vietnam) a absolvit Hanoi Academy of Theatre and Cinema, unde a studiat regie și design de sunet. Scurtmetrajele realizate în această perioadă au fost bine primite la nivel local și recompensate cu premii. În prezent urmează cursurile DocNomads și lucrează în sectorul independent, în care își propune să și rămână.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News