Data publicării:

Cea mai simplă strategie prin care putem trăi mai mult

Autor: Badoiu Raluca | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
casatorie_cuplu_batrani
casatorie_cuplu_batrani

Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la trei universităţi a stabilit că acordând ajutor concret persoanelor care chiar au nevoie, ne scădem riscul de mortalitate, scrie The Telegraph.

„Studiul contribuie semnificativă în literatura de specialitate care studiază relaţia dintre mediul social şi sănătate şi ne permite să înţelegem cum ajutându-i pe alţii noi putem deveni mai sănătoşi, prin înlăturarea efectelor negative produse de stres”, a declarat coordonatorul studiului Michael J. Poulin, profesor în cadrul Universităţii Buffalo.

 Împreună cu cercetători de la universităţile Stony Brook şi Grand Valley, Poulin a realizat studiul „Giving to Others and the Association Between Stress and Mortality”, publicat online luna trecută înAmerican Journal of Public Health.

 Autorii cercetării au subliniat că deşi s-a stabilit că izolarea socială şi stresul reprezintă factori semnificativi care prezic mortalitatea şi morbiditate, de-a lungul a 20 de studii nu s-a putut demonstra că primind susţinere socială oamenii devin mai protejaţi împotriva mortalităţii, după ce au fost expuşi la stres psihosocial.

 „După cinci ani de studiu, am descoperit că atunci când se confruntă cu situaţii stresante, subiecţii care i-au ajutat pe alţii în cursul anului precedent, aveau mai puţine şanse de a deceda, comparativ cu participanţii la studiu care nu au fost dispuşi să îşi ajute apropiaţii”, explicat coordonatorul studiului.

 La studiu au luat parte 846 de participanţi originari din Detroit. Subiecţii au fost intervievaţi cu privire la unele situaţii stresante pe care le-au experimentat cu un an înainte. De asemenea, ei au fost rugaţi să mărturisească dacă şi-au ajutat în mod concret prietenii sau membrii familiei, în ultimul an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel