S-a deschis Târgul de Crăciun din Craiova. Turiștii veniți dinspre București au blocat intrarea în capitala Olteniei / video + galerie foto
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Vineri, 11 noiembrie 2022, s-a deschis Târgul de Crăciun din Craiova.

S-a deschis Târgul de Crăciun din Craiova. Evenimentul a adunat români din tot sudul țării, intrarea în capitala Olteniei fiind blocată în această seară:

„Peste 100 000 de oameni au venit să vadă Târgul de Crăciun din Craiova. Intrarea în Craiova dinspre București a fost blocată aproape toată seara, iar în zona centrală s-a circulat bară la bară. Deși târgul se desfășoară în patru piețe și un parc, într-un perimetru de 1 kmp, se pare că e prea mic pentru apetitul craiovenilor și al oaspeților noștri. Vă mulțumim că ați avut încredere în noi și ați venit să vă bucurați împreună cu noi“, a scris Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, pe Facebook.

Când vor fi deschise târgurile de Crăciun din București, Sibiu, Budapesta, Viena și Praga

Deși este abia început de noiembrie, Europa se pregătește de sărbători. Oamenii sunt deja cu gândul la Crăciun, iar în magazine au apărut primele decorațiuni și dulciuri pentru sărbătorile de iarnă.

Târgul de Crăciun din Budapesta, considerat unul dintre cele mai frumoase din Europa, se deschide pe 18 noiembrie, iar la noi, cele de la Sibiu și Craiova, chiar cu o săptămână mai devreme, transmite Pro Tv. 

Din 19 noiembrie până la Crăciun, și cele mai frumoase piețe din Viena vor fi inundate de aroma produselor de panificație și a vinurilor fierte. În același weekend, Copenhaga și Strasbourg, dar și orașe din Germania, își vor inaugura târgurile de sărbători.

Urmează, spre finalul lunii, târgurile din Praga, dar și din orașul de poveste din Franța - Colmar - unde sunt deja rezervate 90% din locurile de cazare.

Bucureștenii vor avea două Târguri de Crăciun, unul în Piața Constituției și unul în Parcul din Drumul Taberei. Ambele se vor deschide înainte de 1 decembrie (citește AICI).

Bucureștenii, invitați la târgul de Crăciun „West Side Christmas” din Parcul Drumul Taberei. Startul se dă pe 25 noiembrie

Și în acest an continuă tradiția Târgului de Crăciun ”West Side Christmas”, eveniment ajuns la a doua ediție. 

Acesta va fi organizat în Parcul Drumul Taberei de UNTOLD Universe, creatorul celebrelor festivaluri Neversea și UNTOLD, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6. Organizatorii și-au propus să transforme locul în cel mai mare parc tematic de Crăciun din Capitală.

Parcul Drumul Taberei va fi centrul distracției în perioada Sărbătorilor de Iarnă. Un loc de poveste, unde vizitatorii vor avea parte de momente unice, trăite alături de prieteni și familie.

„West Side Christmas” își va deschide porțile pe 25 noiembrie, într-o feerie de lumini, și va oferi prima experiență din România ce unește magia de festival cu spiritul Crăciunului. Astfel că parcul tematic din Drumul Taberei va deveni cel mai îndrăgit și vizitat loc dedicat sărbătorilor, din țară (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel