Acest nou pod de sticlă este situat la o înălţime de 218 metri şi are o lungime de 488 de metri. Podul a fost deschis publicului în această săptămână, în munții Hongyagu, regiunea Pingshan, din provincia Hebei din nordul ţării.
La inaugurare au participat peste 3000 de chinezi și turiști curioși. Noul pod este cel mai mare de acest fel din lume. Conform oficialilor chinezi, el poate susține 3000 de oameni o dată. Însă, în exploatare, nu sunt permise mai mult de 600 de persoane pe puntea de sticlă.
Structura cu podea de sticlă are o lăţime de patru metri şi este suspendată între două vârfuri, aproximativ la înălţimea unei clădiri de 66 de etaje, într-un loc pitoresc din regiune, Hongyag. Aproximativ 600 de oameni pot traversa podul la un moment dat.
Construcţia este alcătuită din mai mult de 1.000 de geamuri de sticlă de 4 cm grosime şi este susţinută de cabluri cu o greutate de peste 120 de tone. Este cosntruit să reziste unui cutremur de 6 grade și unor rafale de vânt de clasa 12.
Poduri de sticlă există şi în alte părţi din China, inclusiv în Zhangjiajie, o destinaţie turistică celebră, unde un pod lung de 430 metri, de 6 metri lăţime, este suspendat între două stânci abrupte la 300 de metri deasupra solului.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva