Data publicării:
S-a aruncat în fața trenului pentru că se certase cu prietena
Un tânăr de 21 de ani, din localitatea Dăneşti, a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă, aruncându-se în faţa trenului, după ce s-a certat cu prietena sa.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că tragedia s-a petrecut aproape de miezul nopţii, între localităţile Dăneşti şi Cârţa. Tânărul s-a aruncat în faţa unui tren Regio, care circula de la Miercurea Ciuc la Gheorgheni, iar mecanicul nu a putut evita impactul, potrivit Agerpres.
Gheorghe Filip a precizat că, din primele cercetări, tânărul se certase cu prietena sa, în vârstă de 20 ani, şi în timpul disputei verbale a ameninţat-o că-şi va lua viaţa aruncându-se în faţa trenului.
Ancheta este în derulare, pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale producerii evenimentului. Traficul feroviar în zonă a fost întrerupt pentru scurt timp, până la finalizarea cercetărilor la faţa locului.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News