Data publicării:

Ruşii se retrag din Energodar, dar nu lasă nimic în urmă. Au camioanele pline cu televizoare, frigidere şi mobilă

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie de la Petar Avramoski, pexels
Fotografie de la Petar Avramoski, pexels

Soldaţii ruşi ar fi început retragerea din oraşul Energodar, unde se află şi centrala nucleară Zaporojie. Aceştia nu pleacă, însă, cu mâna goală. 

„Panica, teama și așteptarea înfrângerii, care i-au cuprins pe ocupanții din regiunile Herson și Zaporojie, au ajuns la Energodar”, au scris reprezentanții Energoatom pe canalul lor de Telegram.

Astfel, arată sursa citată, soldaţii ruşi au furat totul din hotelul Skifsky. "Televizoare, frigidere, mobilier şi articole de uz casnic, pe care le-au împachetat şi urcat în autobuze şi camioane", arată cei de la Energoatom, citaţi de Adevărul

Forţele ucrainene ar fi încercat miercuri să preia controlul asupra centralei nucleare Zaporojie controlată de partea rusă, în sudul Ucrainei, dar încercarea acestora ar fi fost respinsă după mai multe ore de lupte, potrivit lui Vladimir Rogov, membru al administraţiei militare instalate de Rusia în regiunea Zaporojie.

Energodarul, din nou bombardat de ruşi

"În cursul nopţii, Energodar a fost din nou bombardat. Oraşul este parţial fără electricitate şi apă. Tirurile au vizat la început zona industrială, iar spre miezul nopţii bombardamentele s-au extins asupra oraşului propriu-zis şi continuau şi miercuri dimineaţă. Avem informaţii despre pagube provocate la un transformator, precum şi clădirea comitetului executiv al consiliului municipal", a indicat pe Telegram primarul ucrainean în exil al Energodar, Dmitri Orlov.

Centrala Zaporojie ar fi ajuns în jurisdicție rusă. Un oficial instalat de Moscova în orașul ucrainen Energodar face anunțul

Centrala nucleară ucraineană din Zaporojie (sud), aflată sub control rusesc din martie şi însuşită printr-un decret al preşedintelui rus Vladimir Putin de Rusia, a început deja să funcţioneze în baza standardelor ruseşti, a declarat vineri şeful administraţiei proruse a oraşului ucrainean Energodar, Aleksandr Volga.

„Centrala nucleară de la Zaporojie funcţionează deja pe baza standardelor ruseşti, pentru că compania care o va opera a fost deja numită printr-un decret al preşedintelui Federaţiei Ruse”, a afirmat acesta pentru agenţia de presă oficială rusă TASS.

Potrivit lui Volga, centrala nucleară aparţine de acum companiei ruse Rosenergoatom şi a „trecut sub jurisdicţie rusă”.

„Rusia va plăti salariile, care erau achitate anterior de compania (ucraineană) Energoatom, în pofida faptului că noi controlăm acest teritoriu”, a precizat el.

Reprezentantul prorus a comentat că, în acest moment, liniile de înaltă tensiune conectate la centrală sunt în reparaţie.

La 5 octombrie, Putin a semnat un decret prin care ordonă guvernului rus să preia centrala nucleară din Zaporojie, cea mai mare din Europa, oprită în totalitate din septembrie, ca măsură de siguranţă, din cauza bombardamentelor constante de care Ucraina şi Rusia se acuză reciproc.

Un pensionar ucrainean a devenit erou, după ce a doborât un avion rusesc de peste 70 de milioane de euro cu o pușcă

Un pensionar ucrainean a doborât cu o pușcă un avion rusesc Su-34, trimițându-l în spirală la pământ, a declarat o agenție guvernamentală, scrie Daily Mail.

Valeri Fedorovici a deschis focul când aeronava inamică a zburat deasupra capului său, în Cernhiv, potrivit Serviciului de Frontieră de Stat al Ucrainei. Se susține că avionul, care costă aproximativ 74 de milioane de lire sterline, a decolat, iar la câteva secunde s-a prăbușit, deși acest moment nu s-a fost văzut în videoclip.

CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel