Data publicării:

Ruşii îi obligă pe fermieri să vândă cerealele la preţul dictat de ei. Ce păţesc cei care se împotrivesc

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Jannis Knorr)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Jannis Knorr)

Primarul din Melitopol anunţă că aproape toate cerealele au fost luate de invadatori.

„Din toate silozurile de pe teritoriul ocupat temporar de forţele ruse aproape tot cerealele au fost luate. Îl iau în fiecare zi: un convoi de 30-50 de dube cu escorta ruşilor pleacă zilnic. Peste o mie de tone pe zi”, a declarat de primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, conform Interfax.

În ceea ce priveşte noua recoltă, subliniază el, „fermierii locali vor putea vinde doar unui reprezentant desemnat de ruşi, la un preţ de 80 de dolari pe tonă, care nu depăşeşte costul de producţie”.

În caz contrar, cerealele vor fi pur şi simplu confiscate.

Kremlinul distruge agricultura Ucrainei. Fermierii din teritoriul ocupat de ruși sunt plătiți cu mai puțin de jumătate decât înainte de război

Un înalt oficial ucrainean a spus că fermierii de grâu din teritoriul ocupat de ruși sunt plătiți cu mai puțin de jumătate din ceea ce erau plătiți înainte de război – și în ruble rusești – stârnind temeri că unele culturi nu vor fi plantate pentru recolta de anul viitor, deoarece este nesustenabil din punct de vedere economic.

Afirmația guvernatorului de la Luhansk, Serhiy Haidai, a venit pe fondul îngrijorării crescânde cu privire la penuria globală de grâu din cauza războiului rusesc stârnit împotriva Ucrainei, șeful UE pentru politică externă Josep Borrell numind blocajul Rusiei asupra transporturilor de cereale ucrainene „o adevărată crimă de război”.

Potrivit lui Haidai, autoritățile de ocupație ruse oferă fermierilor 8.000 de ruble rusești pe tona de cereale pentru viitorul sezon de semănat, de două ori mai puțin decât oferea Ucraina.

„De fapt, producătorii vor fi plătiți doar cu 30% din costul cerealelor. Specialiştii înţeleg că din cauza acestor fonduri este imposibil să se realizeze o campanie de semănat pentru recolta 2023.”, a spus Haidai, potrivit Guardian.

Înainte de război, Ucraina a fost al cincilea cel mai mare exportator de grâu la nivel global, iar absența grâului ucrainean de pe piață a împins prețurile în întreaga lume.

Cea mai recentă problemă care amenință aprovizionarea globală cu cereale vine în momentul în care Berlinul intenționează să găzduiască vineri o conferință privind securitatea alimentară cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, printre cei prezenți.

Întâlnirea de vineri sub titlul „Unirea pentru securitatea alimentară globală” va aborda penuria cauzată de război, a declarat purtătorul de cuvânt la o conferință de presă la Berlin.

„Guvernul este deosebit de angajat ca în președinția sa a G7 să găsească răspunsuri comune la criza foametei globale în curs de profilare, declanșată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului german.

Ministrul german de externe Annalena Baerbock a scris pe Twitter că conferința va avea ca scop „stabilizarea aprovizionării cu alimente în întreaga lume”.

Occidentul a cerut Moscovei să nu mai blocheze porturile Ucrainei la Marea Neagră, pentru a permite ca rezervele vaste de cereale să fie duse pe piețele mondiale, în condițiile în care temeri de foamete în regiunile vulnerabile cresc.

Josep Borell: Blocarea cerealelor ucrainene de către Rusia este o „adevărată crimă de război”

Blocarea de către Rusia a milioane de tone de cereale ucrainene este o „adevărată crimă de război”, afirmă şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, potrivit BBC.

„Este de neconceput, nu ne putem imagina că milioane de tone de grâu rămân blocate în Ucraina în timp ce în restul lumii oamenii suferă de foame”, a declarat Borrell. El face apel către Rusia să deblocheze porturile ucrainene.. Miniştrii de externe ai UE se reunesc pentru a discuta despre criză. Ţările occidentale au cerut Rusiei să înceteze blocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră şi să permită ca stocuri mari de cereale să ajungă pe pieţele mondiale.

Blocajul a provocat avertismente potrivit cărora zeci de milioane de oameni sunt expuşi riscului de foamete şi a dus la creşterea preţurilor la alimente. Înaintea reuniunii de la Luxemburg, Borrell a declarat: „Aceasta este o adevărată crimă de război, aşa că nu-mi pot imagina că va mai dura mult timp”.

El a spus că Rusia ar trebui să fie trasă la răspundere dacă va continua să blocheze exportul de cereale vitale din Ucraina. Blocul celor 27 de naţiuni contestă afirmaţiile Rusiei potrivit cărora creşterea preţurilor şi penuria de alimente din Orientul Mijlociu şi Africa este cauzată de sancţiunile UE impuse ca urmare a invaziei Ucrainei.

Borrell a adăugat: „Vreau să insist asupra faptului că nu sancţiunile europene sunt cele care creează această criză. Sancţiunile noastre nu vizează alimentele, nu vizează îngrăşămintele. Problema vine din cauza blocadei ruseşti asupra cerealelor ucrainene”.

Ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a declarat că „Rusia trebuie să înceteze să se mai joace cu foametea mondială”, în timp ce caută să aibă o influenţă asupra Occidentului. „Să laşi cerealele blocate este periculos pentru stabilitatea în lume”, a spus ea.

Şeful biroului premierului polonez, Michal Dworczyk, urmează să discute cu ministrul ucrainean al infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, despre schimbările care vor accelera controalele pentru camioane la graniţa dintre Polonia şi Ucraina, pentru a ajuta la exportul mai multor cereale din Ucraina, notează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel