Data publicării:

Ruşii anunţă că Ucraina a încercat iar să atace Moscova cu drone. Atacul ar fi fost dejucat

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Armata rusă spune că a dejucat un nou atac cu drone ucrainene asupra capitalei Moscova. 

Armata rusă a afirmat sâmbătă că a dejucat un atac cu dronă ucrainean ce viza Moscova şi regiunea ei, într-un moment în care astfel de atacuri asupra teritoriului rus sunt tot mai numeroase în cadrul contraofensivei forţelor Kievului, lansată la începutul lui iunie, informează AFP.

"Forţele de apărare aeriană (...) au suprimat-o cu ajutorul războiului electronic şi, după ce a pierdut controlul, ea s-a prăbuşit într-o zonă pustie în apropiere de Putilkovo", o localitate din suburbia de nord-vest a Moscovei, a anunţat armata rusă într-un comunicat. "Nu s-au înregistrat victime şi nici distrugeri", a precizat aceasta.

Armata rusă a mai afirmat sâmbătă că a dejucat un atac cu dronă ucrainean care viza un aerodrom militar în regiunea Novgorod, în nord-vestul Rusiei, departe de frontiera cu Ucraina.

Regiunea Novgorod a fost foarte rar vizată de atacurile atribuite Kievului de către Moscova, fiind situată la câteva sute de kilometri de capitala Rusiei, şi chiar mai departe de graniţa cu Ucraina.

De asemenea, armata rusă admite foarte rar că infrastructura sa militară este ţinta atacurilor ucrainene, limitându-se în general la a deplânge că "infrastructura civilă" a fost atacată de Kiev, scrie Agerpres. 

Josep Borell, mesaj dur despre "crimele de război" comise de Rusia 

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe, spaniolul Josep Borrell, a apreciat că invadarea Ucrainei de către Rusia lasă în urmă "crime de război de proporţii istorice comparabile doar cu cele din al Doilea Război Mondial", transmite sâmbătă EFE.

Într-un interviu pentru ziarul spaniol El Pais, citat de EFE, Borrell trece în revistă, printre alte teme, războiul din Ucraina, lovitura de stat din Niger sau rolul Chinei.

Preşedintele rus Vladimir "Putin îşi sacrifică poporul şi armata pentru supravieţuirea sa personală şi politică", consideră Borrell, referitor la conflictul despre care preşedintele rus presupunea că va fi un "război fulger", dar care după 18 luni "nu a reuşit să încheie invazia Ucrainei", lăsând în urmă "distrugerea sistematică a acelei ţări".

"Războiul a împins definitiv Ucraina în tabăra în care Putin nu ar fi vrut să fie", comentează Borrell, deoarece "războaiele accelerează istoria" şi, fără el, candidatura Ucrainei la Uniunea Europeană "ar fi durat ani de zile".

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei europene analizează rolul Chinei, ţară pe care o consideră "un adevărat actor geopolitic, în timp ce Rusia este ca o benzinărie al cărei proprietar deţine bomba atomică".

Şi, deşi "China este mult prea importantă pentru a fi ignorată, dar şi pentru a încerca o izolare a sa", pentru Borrell este necesar un dialog care "să permită cooperarea în soluţionarea problemelor comune" şi care să nu contribuie "la o polarizare a sistemului internaţional care să ducă la o lume bipolară".

Şeful diplomaţiei UE s-a referit şi la lovitura militară din Niger, pentru care "este nevoie de soluţii africane la probleme africane".

În acest sens, Borrell apreciază că "războaiele asimetrice şi neregulate nu se vor câştiga în Sahel dacă nu se câştigă bătălia pentru dezvoltare" şi nu dă atenţie posibilităţii ca lovitura militară să fie rezultatul unei conspiraţii ruse, deşi, în opinia sa, Rusia "profită de situaţie". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel