Rusia vede 'obstacole serioase' în calea păcii în Ucraina, i-a transmis Lavrov emisarului chinez
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
FOTO: Pixabay
FOTO: Pixabay
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a declarat vineri că vede 'obstacole serioase' în ceea ce priveşte căutarea unei soluţii paşnice în Ucraina, în cadrul întâlnirii cu emisarul chinez Li Hui la Moscova, potrivit AFP.

În cursul întrevederii, care - potrivit media oficiale ruse a durat o oră şi jumătate, 'ministrul rus de externe a reafirmat angajamentul Moscovei în favoarea unei rezolvări politico-diplomatice a conflictului, menţionând în special obstacole serioase create de Ucraina şi de susţinătorii săi occidentali în calea reluării negocierilor de pace', a precizat diplomaţia rusă într-un comunicat de presă.

'Serghei Lavrov şi-a manifestat recunoştinţa faţă de China pentru poziţia sa echilibrată faţă de criza ucraineană şi şi-a exprimat înalta apreciere faţă de dorinţa Beijingului de a juca un rol pozitiv în rezolvarea acesteia', a adăugat MAE rus. Li Hui, fost ambasador chinez la Moscova timp de zece ani, a fost trimis de Beijing pentru a discuta despre o rezolvare politică a conflictului în Ucraina. De o săptămână, el efectuează un turneu în Europa. În timpul vizitei sale săptămâna trecută la Kiev, Li Hui a purtat discuţii cu şeful diplomaţiei ucrainene, Dmitro Kuleba, care a insistat pe 'respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei'.

După aceste discuţii, China a declarat că doreşte 'să creeze cel mai mare teren comun pentru rezolvarea crizei ucrainene şi să depună eforturi proprii pentru a pune capăt luptelor şi o încetare a focului şi a restabili pacea cât mai curând posibil'. Kievul a declarat că ministrul său de externe i-a transmis lui Li Hui că nu va accepta nicio propunere care să implice pierderea de teritoriu de către Ucraina sau îngheţarea conflictului.

La Berlin, guvernul german i-a cerut emisarului chinez să 'facă presiuni' asupra Rusiei pentru ca aceasta să-şi retragă trupele din Ucraina. Rusia şi China menţin relaţii strânse, care s-au consolidat pe plan economic şi politic de la declanşarea la 24 februarie 2022 a ofensivei ruse în Ucraina, pe fondul seriei de sancţiuni occidentale ce au lovit economia rusă.

Beijingul nu a condamnat public invazia rusă, iar preşedintele chinez Xi Jinping s-a deplasat în martie la Moscova, acordând astfel un sprijin puternic omologului său rus Vladimir Putin, notează AFP. China, care a semnat un parteneriat 'fără limite' cu Rusia cu mai puţin de trei săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie 2022, nu numai că s-a abţinut să critice Moscova, dar şi şi-a extins dramatic importurile de energie din Rusia de la începutul războiului, potrivit Reuters.

Beijingul a prezentat un plan în 12 puncte pentru pacea în Ucraina care prevede declararea unei încetări a focului, dar nu stipulează că Rusia ar trebui să se retragă din niciunul din teritoriile pe care le-a ocupat, ceea ce pentru Ucraina este o cerinţă esenţială. Iniţiativa sa a suscitat scepticism în Occident, NATO afirmând că Beijingul nu are credibilitate ca mediator.

În cadrul unei întâlniri cu oficiali ai Uniunii Europene, joi, la Bruxelles, Li a declarat că Beijingul a susţinut întotdeauna o poziţie obiectivă şi justă în problema ucraineană şi a promovat în mod intens discuţiile de pace, potrivit Reuters. Într-un material publicat vineri, citând sub rezerva anonimatului diplomaţi europeni, Wall Street Journal (WSJ) scrie că reprezentantul special al Chinei pentru afaceri eurasiatice, Li Hui, a invitat ţările europene să-şi declare 'autonomia faţă de Statele Unite', să solicite o încetare imediată a focului în Ucraina şi 'să lase' Rusiei teritoriile ucrainene ocupate, relatează portalul rus independent Meduza.io.

Potrivit publicaţiei americane, el a îndemnat guvernele europene să considere China drept o alternativă economica la Washington şi a spus că ele ar trebui să acţioneze cât mai rapid posibil pentru a pune capăt conflictului dintre Rusia şi Ucraina, astfel încât acesta să nu se extindă şi mai mult. Interlocutorii Wall Street Journal au spus că este 'încă prea devreme pentru a ignora' eforturile Chinei de a rezolva situaţia din Ucraina. Dar ei au pus la îndoială capacitatea Beijingului de a acţiona ca un 'broker onest', având în vedere cât de 'strâns' este legat de Moscova.

Oficialii occidentali afirmă că nu cred în posibilitatea păcii până când trupele ruse nu se vor retrage din Ucraina. 'I-am explicat că îngheţarea conflictului nu este în interesul comunităţii internaţionale dacă nu există o retragere a trupelor ruse', a spus unul dintre interlocutorii WSJ. Oficialii europeni i-au mai transmis emisarului chinez că 'Europa nu poate fi separată de America' şi că Europa nu îşi va retrage sprijinul pentru Ucraina, notează Meduza.io.

'Probabil că testeaza unitatea Occidentului şi încearcă să preia iniţiativa', a declarat pentru WSJ unul dintre diplomaţii care a vorbit cu Li Hui. Potrivit unui alt diplomat, interesele principale ale Chinei sunt probabil ca Rusia să nu piardă războiul şi ca Moscova să nu utilizeze armele nucleare, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel