Rusia testează capacitatea de apărare a SUA
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Pentru a patra oară în ultima săptămână, aeronave militare ruse au fost observate zburând în largul coastei statului Alaska, conform declarației unui purtător de cuvânt al Comandamentului de Apărare Aerospațială a SUA, conform CNN.

Cele mai recente două astfel de zboruri au avut loc miercuri și joi, prima dintre acestea implicând două avioane de patrulare maritime IL-38, iar cea de-a doua implicând două bombardiere cu capacitate nucleară Tu-95.

Aeronavele rusești nu au intrat niciodată în spațiul aerian al SUA, dar un avion de vânătoare american F-22 și unul canadian, CF-18, au fost trimise să patruleze și să efectueze interceptări, potrivit CNN.

După ce, în primele zile ale aceste săptămâni, două bombardiere, din clasa TU-95 Bear, s-au apropiat la circa 160 de kilometri de insula Kodiak, cele două bombardiere au intrat în spațiul aerian de identificare, localizare și control din apropiere de Alaska, la circa 700 de mile marine (1200 de kilometri) sud-vest de Anchorage - mai departe de coasta SUA decât celelalte două observate luni și marți.

Deși aceste zboruri nu reprezintă o amenințare militară reală, oficialii Apărării americane au luat la cunoștință de frecvența cu care au apărut săptămâna aceasta.

„Nu există o altă modalitate de a interpreta aceste evenimente, decât ca pe un mesaj strategic", a declarat un oficial american pentru CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel