Data actualizării:
Data publicării:

Rusia, stare de urgenţă în regiuna Briansk. Ucraina a atacat un depozit de armament

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Oficialii din regiunea Briansk, situată în vestul Rusiei, au anunțat miercuri instaurarea stării de urgență într-unul dintre districte, unde, potrivit Ucrainei, a fost atacat un depozit de muniții în cursul nopții trecute.

Structura locală a Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă a comunicat că măsura a fost luată după "detonarea unor obiecte explozive". Instituţia a afirmat că situaţia este sub control şi nu s-a referit la arsenalul despre care se presupune că a fost aruncat în aer.

Forţele armate ucrainene anunţaseră că au atacat un depozit de rachete şi muniţie de artilerie, inclusiv cele livrate de Coreea de Nord, precum şi bombe ghidate.

Regiunea Briansk se învecinează cu Ucraina, cu Belarus şi cu regiunea rusă Kursk

Guvernatorul regiunii Briansk, Aleksandr Bogomaz, afirmase pe Telegram că apărarea antiaeriană rusă a interceptat şi distrus noaptea trecută 24 de drone.

Regiunea Briansk se învecinează cu Ucraina, cu Belarus şi cu regiunea rusă Kursk, invadată în august de ucraineni, pe care ruşii nu au reuşit deocamdată să îi respingă.

Luna trecută, un atac ucrainean cu drone în regiunea Tver de la vest de Moscova a declanşat o explozie de amploarea unui seism într-un depozit important de armament; locuitorii unui oraş din apropiere au fost nevoiţi să se refugieze, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel