Rusia spune că va da înapoi copiii răpiţi din Ucraina. Doar că nu acum. Mesajul reprezentantului rus la ONU
Vasily Nebenzia, reprezentantul Rusiei la ONU, anunţă că toţi copiii ucraineni răpiţi de la începutul războiului vor fi returnaţi ţării de baştină, dar nu acum.
Conform lui Nebenzia, copiii "evacuaţi din zona de conflict vor fi returnaţi când condiţiile vor fi suficient de sigure pentru asta. Vrem să îi scutim de pericolul militar din zonă. Când e sigur, bineînţeles că se vor întoarce acasă, de ce nu?", a spus Nebenzia, citat de TASS.
Un fost şef din Serviciul de Securitate Ucrainean, judecat pentru înaltă trădare
Un fost şef al Serviciului de securitate al Ucrainei (SBU) din regiunea Harkov (est) va fi judecat pentru "înaltă trădare", a anunţat luni Biroul de Anchetă Naţional (DBR) al Ucrainei, care îl acuză pe acesta de sabotaj în favoarea Moscovei la începutul invaziei ruse, informează AFP.
Roman Dudin, 40 de ani, "s-a ocupat de facto de (acţiuni de) sabotaj în loc să organizeze" apărarea acestei regiuni, a acuzat DBR într-un comunicat pe Telegram.
"După ce apărarea va lua act de dosarul său, acesta va fi transmis tribunalului", a precizat DBR, adăugând că bărbatul, arestat în septembrie şi care se află în detenţie, riscă închisoare pe viaţă.
O mare parte din regiunea Harkov, ce se învecinează cu Rusia, a fost ocupată de trupele Moscovei la începutul invaziei ruse în februarie 2022 şi până la retragerea lor în septembrie anul trecut.
Dudin considera că "ofensiva rusă va reuşi şi că puterea de ocupaţie rusă va ţine cont" de "activităţile sale subversive", continuă DBR în comunicatul său.
El şi-a abandonat "fără permisiune" postul la începutul invaziei şi a ordonat "fără niciun fundament legal" subordonaţilor săi să părăsească oraşul Harkov, a mai acuzat Biroul de Anchetă.
Fostul responsabil "a creat în mod intenţionat condiţiile" pentru a le permite ruşilor să intre în posesia armelor şi muniţiilor stocate la sediul regional al SBU din Harkov, potrivit aceleiaşi surse.
El ocupa postul său din 2020, înainte de a fi destituit în luna mai 2022 de preşedintele Volodimir Zelenski, după o deplasare a acestuia din urmă în respectiva regiune.
"L-am demis pe şeful SBU din regiunea Harkov pentru că el nu a lucrat pentru apărarea oraşului în primele zile ale invaziei (ruse), ci se gândea doar la propria persoană", declarase la acea dată preşedintele ucrainean.
Volodimir Zelenski l-a destituit de asemenea, în iulie anul trecut, pe şeful SBU, Ivan Bakanov, prietenul său din copilărie, reproşându-i eforturi insuficiente în lupta împotriva spionilor şi colaboratorilor Moscovei.
Mai mulţi lideri regionali ai SBU au fost de asemenea demişi.
Un înalt responsabil al SBU în regiunea Herson (sud), alt teritoriu ce fusese ocupat rapid de armata Moscovei la începutul invaziei, a fost suspectat că a livrat ruşilor hărţi secrete ale câmpurilor de mine menite să împiedice avansarea lor, potrivit autorităţilor regionale, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News