Data publicării:
Rusia spulberă România în patru ore. Mitul poate deveni realitate cu două condiții
Siguranța națională a României ar ține mai puțin de-o zi. Capacitățile de luptă ar fi anihilate în 30 de minute, iar țara noastră ar fi nimicită în patru ore şi desfiinţată în mai puţin de o zi, potrivit unui scenariu al Statului Major General, apărut în presă. Este un mit, care poate deveni realitate cu două condiții.
Potrivit scenariului, în cazul în care Rusia atacă România, forțele navale ruse vor fi susținute de cele aviatice, însă aerodromurile menționate în scenariul SMG al Armatei Române, apărut în presă, se află la peste 800 de km de Constanța. Scriitorul Cristian Negrea analizează această posibilitate, pe blogul său: "în cazul în care sunt implicate în lupte aeriene, consumul de combustibil creşte exponenţial, mai ales în urma folosirii postcombustiei pentru a scăpa dintr-o situaţie de luptă. Iar aici apărătorii sunt net avantajaţi, cu bazele apropiate şi cu posibilitatea observării şi interceptării atacatorilor care au un drum lung de străbătut, sunt la limita combustibilului şi nu au cum să stea pe câmpul de luptă prea mult, deoarece trebuie să se întoarcă 800 de kilometri pentru alimentare şi reînarmare".
În această situație, mitul devine realitate cu două condiții. Prima, dacă Rusia atacă din Crimeea. Însă, Federația Rusă, spre deosebire de SUA, este o putere continentală. "Rusia nu va încerca vreo debarcare pe un ţărm ostil la distanţă de 400 km de bază (Sevastopol-Constanța)", explică Cristian Negrea. A adăugat că "ruşii ar prefera sa dea un atac terestru, dar pentru asta ar trebui să traverseze Ucraina, lucru problematic la această dată".
A doua condiție este ca România să fie găsită slăbită și fără apărare în fața forțelor ruse. Se referă la trecerea de la MIG-uri la F16. Primele expiră în 2017 mitul ar deveni valabil dacă avioanele F16 nu ajung până atunci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News