Data publicării:

Rusia și Ucraina au schimbat din nou prizonieri: trei piloţi ruşi contra 45 de soldaţi ucraineni

Autor: Elena Didila | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Ilustrativ Pixabay
Foto Ilustrativ Pixabay

Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse a anunţat că trei piloţi ai forţelor aeriene ruse au fost eliberaţi "în urma unui proces de negocieri dificil", în timp ce Kievul a anunţat că 45 de soldaţi au fost eliberaţi la schimb din captivitatea rusă.

În total au fost eliberaţi 42 de bărbaţi şi trei femei care au apărat oraşul ucrainean Mariupol până la căderea lui, primăvara aceasta, în mâinile ruşilor, a precizat pe Telegram Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potirvit Agerpres.

Acest schimb de prizonieri diferă de majoritatea altor schimburi din trecut, când numărul de ruşi şi ucraineni eliberaţi era de obicei aproximativ egal.

Rusia a invadat statul vecin în februarie 2022 şi ocupă în prezent circa 20% din teritoriului acestuia, inclusiv Crimeea, care a fost anexată în 2014.

De săptămâni de zile comunitatea internaţională aşteaptă anunţul unei contraofensive ucrainene majore. Ucraina, cu ajutorul armamentului occidental, vrea să recucerească teritoriile ocupate.

La începutul lunii aprilie, Rusia și Ucraina au efectuat un alt un schimb major de prizonieri, 106 prizonieri de război ruși fiind eliberați în schimbul a 100 de ucraineni, potrivit France 24.

Citește și: Rusia, descurajată de exerciţiile militare NATO. Comparaţie între Suedia şi Austria, "principalul hub rusesc din Europa": Armata Roşie, un colos cu picioare de lut

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel