Rusia și China, tot mai apropiate. Șeful diplomaţiei chineze: Relațiile noastre sunt "solide ca o stâncă"
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Rusia și China, tot mai apropiate. Șeful diplomaţiei chineze: Relațiile noastre sunt "solide ca o stâncă" / Foto: Pixabay
Rusia și China, tot mai apropiate. Șeful diplomaţiei chineze: Relațiile noastre sunt "solide ca o stâncă" / Foto: Pixabay
Rusia și China par din ce în ce mai apropiate.

Şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, i-a transmis marţi, la Moscova, celui mai înalt responsabil al diplomaţiei chineze, Wang Yi, că relaţiile cu China sunt o prioritate a politicii externe a Rusiei, iar cele două ţări trebuie să fie unite în faţa Occidentului, relatează Agerpres, citând Reuters.

"În contextul campaniei pe care Occidentul colectiv o duce pentru a izola Rusia şi China, aprofundarea în continuare a cooperării şi interacţiunii ruso-chineze pe scena internaţională este de o importanţă specială", a declarat Nikolai Patruşev, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin. El i-a spus de asemenea demnitarului chinez că Moscova susţine poziţia Chinei cu privire la Taiwan, Hong Kong şi Xinjiang.

Wang Yi: Relațiile ruso-chineze sunt "solide ca o stâncă" 



La rândul său, Wang Yi, a apreciat că relaţiile ruso-chineze sunt "solide ca o stâncă" şi vor rezista în faţa provocărilor generate de situaţia internaţională schimbătoare.

Sosit în capitala rusă într-un turneu european care a mai cuprins Roma, Budapesta şi (Conferinţa de Securitate de la) Munchen, Wang Yi urmează să se întâlnească la Moscova, miercuri, de asemenea cu ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, printre alte teme pe agenda discuţiilor fiind şi războiul din Ucraina. Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, responsabilul chinez ar putea avea o întrevedere şi cu preşedintele rus.

Relațiile tensionate ale Chinei cu Occidentul



Vizita lui Wang Yi la Moscova survine cu trei zile înaintea împlinirii unui an de la începutul campaniei militare ruse în Ucraina şi în contextul relaţiilor tensionate ale Chinei cu Occidentul, mai ales cu Statele Unite, care au transmis luni Beijingului, prin vocea secretarului de stat Antony Blinken, că dacă va furniza arme Rusiei va avea "o adevărată problemă în relaţiile sale cu multe alte ţări, nu doar cu SUA".

În perioada scursă de la începutul războiului, China a cerut atât respectarea "integrităţii teritoriale a tuturor statelor", inclusiv a Ucrainei, dar şi luarea în considerare a "preocupărilor legitime ale tuturor ţărilor", referire la preocupările Rusiei faţă situaţia populaţiei ruse din Ucraina şi la extinderea infrastructurii NATO către graniţa rusă. În turneul său european, Wang Yi a insistat că ţara sa se află de partea eforturilor pentru a se ajunge la pace în Ucraina şi doreşte negocieri de pace între Kiev şi Moscova, mesaj transmis şi ministrului ucrainean de externe Dmitro Kuleba într-o discuţie avută cu acesta la Munchen.

China a îndemnat la "promovarea dialogului în Ucraina"



China a îndemnat marţi la "promovarea dialogului în Ucraina", declarându-se "foarte îngrijorată" de acest conflict care "se intensifică şi chiar scapă de sub control".

Kievul condiţionează în prezent orice negociere cu Moscova de retragerea trupelor ruse din toate teritoriile ucrainene, inclusiv din Crimeea, şi de restabilirea frontierelor de stat ale Ucrainei recunoscute internaţional.

De partea sa, Kremlinul a declarat în repetate rânduri că este deschis negocierilor de pace cu Ucraina, dar că nu vede nicio dorinţă din partea Kievului de a face acelaşi lucru, şi a acuzat Ucraina că s-a retras de la negocieri, după ultimele tratative desfăşurate în martie anul trecut, pentru că aşa i-ar fi cerut Washingtonul.

Xi Jinping ar urma să efectueze o vizită la Moscova



Potrivit publicaţiei Wall Street Journal, citată de Reuters, preşedintele chinez Xi Jinping ar urma să efectueze o vizită la Moscova în lunile următoare, pentru un summit cu Vladimir Putin. Vizita ar face parte din demersurile Beijingului pentru negocieri de pace ruso-ucrainene şi i-ar permite Chinei să-şi reafirme apelul de a nu se recurge la arme nucleare.

Pregătirile pentru această vizită sunt încă în stadiu incipient şi perioada desfăşurării ei nu a fost stabilită deocamdată, mai scrie sursa citată, conform căreia vizita lui Xi Jinping la Moscova ar putea fi în aprilie sau la începutul lui mai, când Rusia aniversează victoria împotriva Germaniei naziste.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel