Rusia se confruntă cu acuzații de crime de război, genocid. Ancheta a început
Ancheta pentru crimele de război comise de Rusia a fost începută de Curtea Penală Internațională.
O anchetă privind posibilele crime de război din Ucraina a fost lansată, după ce Rusia a fost acuzată că a bombardat civili, scrie BBC. Procurorul-șef al Curții Penale Internaționale (CPI) a declarat că sunt strânse dovezi privind presupusele crime de război, crime împotriva umanității și genocid.
Ancheta a fost inițiată după ce 39 de națiuni au cerut deschiderea ei.
Bombardamente puternice în ultimele zile
Mai multe orașe, inclusiv capitala Kiev, Harkiv și Herson, au fost bombardate puternic în ultimele zile. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat deja Moscova de crime de război, după ce rușii au lansat atacuri aeriene asupra celui de-al doilea oraș al țării, Harkiv, ucigând civili.
Miercuri, primarul din Herson a declarat că forțele ruse au preluat controlul portului cheie, fiind primul oraș important care a fost luat de Moscova de când a invadat Ucraina, acum o săptămână.
La începutul acestei săptămâni, procurorul-șef al CPI, Karim Khan, a declarat că intenționează să deschidă o anchetă asupra evenimentelor din Ucraina „cât mai repede posibil”, dar sesizarea din partea a 39 de națiuni, inclusiv Regatul Unit, Franța și Germania, a permis lansarea acesteia fără a fi nevoie de aprobare judiciară.
Genocidul, printre acuzațiile aduse Rusiei
Procurorul va analiza acuzațiile trecute și prezente de crime de război, crime împotriva umanității și genocid, luându-le în considerare pe cele încă din 2013, înainte de anexarea Crimeei de către Rusia în anul următor. CPI poate pune sub acuzare pentru cele mai grave crime care privesc comunitatea internațională, acolo unde statele nu pot sau nu doresc să facă acest lucru.
Instanța nu are forță de poliție proprie și se bazează pe cooperarea statului pentru arestarea suspecților. Pedepsele impuse de CPI pot include pedepse cu închisoarea și amenzi.
Serviciul de stat de urgență al Ucrainei a declarat că peste 2.000 de civili au fost uciși de la începutul invaziei ruse de joia trecută, deși cifra nu a fost verificată independent. Înaltul comisar al Națiunilor Unite pentru refugiați a declarat că aproximativ un milion de persoane au fugit deja din țară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News